Brexit: Londra prezintă propunerile sale asupra frontierei irlandeze

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul britanic prezintă miercuri propunerile sale în legătură cu granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, încercând să forțeze mâna celor 27 prin legarea acestei chestiuni de aceea a viitoarelor relații comerciale bilaterale, relatează AFP.

Comisa Europeană a reafirmat marți că, înainte de orice negociere comercială, trebuie să se avanseze în privința a trei subiecte prioritare — soarta cetățenilor europeni, costul retragerii și chestiunea frontierei irlandeze. Pentru Londra însă viitorul parteneriat comercial și negocierile pentru ieșirea din UE trebuie discutate în același timp.

Ministerul britanic responsabil cu Brexit-ul a reiterat în propunerile sale prezentate miercuri că nu dorește revenirea la posturile de frontieră, simbolul unei frontiere dure, dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Avem principii foarte clare. Prioritatea noastră este să ne înțelegem asupra absenței infrastructurilor frontaliere care ar fi o revenire la posturile de frontieră din trecut și total inacceptabilă pentru Marea Britanie”, a scris ministerul într-un comunicat.

Pentru a se ajunge la acest rezultat, guvernul britanic propune UE două abordări: un „nou parteneriat vamal” ce ar permite „să nu existe nicio frontieră între Marea Britanie și Irlanda” sau „aranjamente vamale” ce ar putea include în special eliminarea declarațiilor de intrare și de ieșire a bunurilor și acorduri comerciale specifice pentru Irlanda de Nord.

Marți, guvernul britanic s-a pronunțat pentru un acord interimar de uniune vamală de aproximativ doi ani cu UE după Brexit, o propunere primită cu răceală de Bruxelles care a considerat-o prematură.

În această dispută legată de prioritatea subiectelor de negociat, guvernul de la Dublin a salutat la rândul său propunerile britanice, reamintind însă că „obiectivul imediat al următoarelor sesiuni de negocieri rămâne să se obțină progrese în privința drepturilor cetățenilor și rezolvarea chestiunii financiare, precum și chestiunile specifice Irlandei”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...