Un număr de 23 de alţi suspecţi — printre care şefi de companii şi o jurnalistă cu reşedinţa la Miami — sunt căutaţi în continuare de autorităţi, care au transmis către Interpol nouă mandate internaţionale de arestare, a indicat directorul serviciilor de informaţii, generalul Gustavo Gonzalez Lopez.

"Aceste fapte au legătură cu acţiunea permanentă şi criminală a grupărilor de opoziţie ce vizează răsturnarea guvernului" preşedintelui socialist Nicolas Maduro, a afirmat generalul, cu referire la vasta mişcare de protest soldată cu 125 de morţi în ultimele patru luni.

Atacul a fost comis de "şase militari dezertori şi alţii excluşi din armată", cu "complicitatea liderilor politici locali şi naţionali ai opoziţiei, a unor membri ai organizaţiilor patronale, şefi de companii şi reprezentanţi ai Bisericii" catolice, a asigurat el, evocând un "act terorist".

Ministrul Apărării anunţase vineri arestarea a doi conducători ai atacului, fostul căpitan Juan Caguaripano Scott şi locotenentul Jefferson Garcia.

Fortul Paramacay a fost atacat duminică, 6 august, în zori, de circa 20 de bărbaţi. Doi dintre ei au fost împuşcaţi mortal în cursul luptelor ce au durat trei ore, iar opt au fost capturaţi, dintre care unul era rănit. Fugarii au capturat arme.

Conform generalului Gonzalez Lopez, autorităţile au recuperat 21 de puşti de asalt, trei lansatoare de grenade, pistoale, uniforme militare şi muniţie. Ele au îngheţat de asemenea conturile bancare "ce au servit ca sprijin pentru structurile teroriste".

Guvernul de la Caracas, confruntat cu o vastă mişcare de protest pe fondul prăbuşirii economice a ţării, acuză opoziţia că vrea să incite la o lovitură de stat cu susţinerea Statelor Unite.