Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ce-l neliniștește pe Igor Dodon?…

Ce-l neliniștește pe Igor Dodon? Unde va merge luni șeful statului?

Foto: gdb.rferl.org

Igor Dodon, șeful statului, a anunțat că va merge luni, 14 august, la poligonul militar din Bulboaca.

„În ultimul timp se poartă multe discuții despre poligonul militar de la Bulboaca, despre implicarea americanilor și finanțările care vin din SUA. În calitate de comandant suprem al forțelor armate, în ziua de luni voi merge în vizită de lucru pe poligon, pentru a clarifica pe loc starea lucrurilor. Să nu uităm că suntem un stat neutru și eu nu voi admite ca soldații moldoveni să fie parte sau piese în mașinăria vreunui bloc militar, fie el din Vest sau din Est”, a scris pe o rețea de socializare Igor Dodon. Ca să fie înțeles de toți, șeful statului a scris acest mesaj atât în limba română, cât și în limba rusă.

Amintim că, la 22 iulie, Igor Dodon a anunțat că este gata să „confere distincții de stat militarilor moldoveni, transnistreni dacă vor dori, și pacificatorilor ruși cu ocazia a 25 de ani de la crearea operațiunii de menținere a păcii”. Igor Dodon își argumenta această intenție prin faptul că, aceasta ar fi o dovadă de apreciere la cel mai înalt nivel a acestei misiuni de pacificare.

În același timp, la 21 iulie, când pe ordinea de zi a ședinței Legislativului a fost introdusă declarația privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova și, în cele din urmă, aceasta a fost votată de către deputați, șeful statului s-a arătat profund indignat de această decizie, susținând că „aceasta nu este nimic altceva decât o provocație. Aceste acțiuni sunt pentru a înrăutăți relațiile cu Federația Rusă și pentru a anula toate succesele obținute până acum”.

Totodată, reprezentanții Ministerului Apărării susțin că, în anul 2012, R. Moldova a fost acceptată ca partener în cadrul Iniţiativei globale pentru operaţiuni de menţinere a păcii (GPOI). În cadrul iniţiativei GPOI, Ministerul Apărării beneficiază de un grant în valoare de 1,6 mln dolari SUA, care sunt utilizați pentru modernizarea infrastructurii Bazei militare de instruire Bulboaca, astfel încât aceasta să permită instruirea militarilor Armatei Naţionale care participă în operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii cu mandat ONU. „Aceste activități nu au legătură cu NATO și nu afectează neutralitatea statului”, menționează aceștia într-o precizare.