Vorbește fluent șase limbi. Evelina Gorobeț, tânăra care își administrează propriile centre de studii

DSC_2351

Atunci când cunoști mai multe limbi, ești familiarizat cu mai multe culturi, iar fiecare dintre ele te face să te dezvolți într-un mod aparte. Actualmente, când lumea evoluează cu pași accelerați, este important să poți crea o punte de legătură între mai multe culturi. Evelina Gorobeț se află la un pas de a deveni poliglot, iar cunoștințele sale cu mare drag le transmite discipolilor, pentru ca aceștia să evolueze, iar împreună cu ei să se schimbe spre bine și comunitatea în care trăim.

Pasiunile se evidențiază la o vârstă fragedă

Pasiunile adevărate, în mare măsură, încep să se evidențieze la o vârstă fragedă. Evelina a îndrăgit limbile străine de prin clasa a V-a, când pentru prima dată în viață a auzit o limbă necunoscută și conform programului școlar a început s-o învețe. Era franceza, limba care se asociază cu romantismul, splendoarea și grația.

Dorea să cunoască cât mai multe, de aia și-a ales o facultate pe potrivă, pentru a-și urma visul. Evelina a decis să studieze limbile străine la ULIM, unde a învățat engleza, franceza și spaniola. Cunoștințele sale însă nu se limitează aici, asta pentru că mai știe și rusa, ucraineana și italiana, pe care le stăpânește la nivelul conversațional, deoarece mult timp a interacționat cu persoane de alte naționalități, iar pentru ca interacțiunea să fie mai productivă, tânăra se adapta și învăța noi cuvinte într-o limbă străină.

Dacă ai o pasiune pentru limbile străine, chiar merită să faci o facultate în acest domeniu, crede Evelina. „Cei care absolvesc această facultate și sunt capabili să vorbească mai multe limbi, nu doar una, pot deveni pedagogi, traducători și interpreți. Sunt mai multe specialități și pot să aleagă domeniul în care vor să activeze”, menționează tânără.DSC_2325

Cum influențează prietenia succesele în carieră

Prietenia va salva lumea, iar pe Evelina prietenia a adus-o la Universitatea Americană. Victoria Gonța, doctor în Psihologie și decanul facultății Științe Socio-Umane care activează de mai mult timp aici, i-a propus să lucreze cot la cot, pentru că pot forma o echipă frumoasă și pot contribui la dezvoltarea mai bună a instituției. „Mi-a plăcut că urma să lucrez alături de Victoria și am acceptat, dar și pentru faptul că Universitatea Americană are mai multe oportunități, este ceva nou pe piața educațională din Moldova, ceva interesant și tinde să devină cea mai bună din țara noastră și nu doar.”

Acum Evelina este directoarea Centrului pentru Studierea Limbilor Străine, City Language, și directoare la Foundation English School. Acestea oferă mai multe cursuri pentru toți doritorii de a însuși o limbă nouă.

În cadrul cursurilor oferite de City Language poate fi admis oricine își dorește să exploreze noi culturi prin intermediul cuvintelor, indiferent de domeniul în care activează sau universitatea la care învață. În plus, coordonatorii pun la dispoziția studenților diferite programe, care pot fi ajustate la toate vârstele și categoriile de cunoaștere.

Unul dintre avantaje este că cei care doresc să se înscrie pot alege dintr-o gamă vastă de limbi pe care le pot însuși, deoarece nu se pune accent doar pe engleză, deși cursurile sunt oferite în cadrul Universității Americane. „Engleza acum se face în tot orașul. Noi am hotărât să lărgim un pic orizonturile. Avem chiar și un curs de limbă turcă.”

Dacă vorbim despre alte oportunități pe care le oferă aceste cursuri, participanții pot alege ziua și ora la care sunt disponibili să vină, aceștia mai pot benificia și de o oră de probă pentru a înțelege dacă li se potrivește modalitatea de predare.„Studentul își mai poate alege și pachetul pe care îl dorește, de exemplu cel de dimineață include și un morning coffee, pentru a acomda persoanele cu un nou început al zilei. ”DSC_2362

Language City – cursurile care îți oferă oportunități

Language City organizează regulat nenumărate cuncursuri și oferă deseori reduceri pentru studii. „Chiar la Malldova, în cadrul evenimentului  Open Day  al AUM, fost a organizată o tombolă cu premii cu o denumire sugestivă Easy Start. Atunci am oferit vouchere de reducere viitorilor cursanți. Unii au profitat chiar și de cursuri gratuite, alții au avut reducere de 50%-70%.” Cine nu a reușit să obțină bonusul dorit la Malldova poate participa activ în cadrul concursurilor inițiate pe Facebook, unde cu fiecare răspuns corect, șansa de a câștiga reduceri este mai mare.

Engleza, franceza, rusa, româna, turca, germana, italiana sau spaniola, ești liber să alegi din această gamă variată de limbi moderne. Prețul și durata cursului variază în funcție de pachetul solicitat. Sunt cursuri intensive, superintensive sau standard. Cursurile standard durează 2,5 luni, ceea ce presupune trei ore pe săptămână, respectiv 60 de ore academice. Singur hotărăști care variantă este optimă pentru tine.

„Nu pot să spun care sunt cele mai bune metode de a învăța o limbă străină, pentru că este ceva individual. Depinde de persoană și cum mai simplu aceasta percepe, pentru că sunt foarte multe metode, diferite, iar noi ne străduim să le implementăm la maxim posibil, individual pentru fiecare student din grup.” Acest lucru este posibil, pentru că grupurile intenționat se formează foarte mici, din maxim șase persoane, ceea ce facilitează lucrul cu fiecare student în parte.

Studenții care își doresc să urmeze aceste cursuri și sunt înmatriculați în cadrul AUM bineînțeles că benificiază de anumite facilități, cum ar fi reducerile, comparativ cu studenții din afară, însă, spune Evelina, și persoanele care nu studiază la AUM dispun de anumite facilități, cum ar fi concursurile și bunurile de care ei se pot bucura oricând.

La Foundation English School, studenții urmează să vorbească doar în engleză la ore. Prin urmare, se ajunge la rezultate remarcabile, de la nivelul A1 la B2 sau chiar C1. La finalizarea acestui curs, studenții obțin diplomă, cu calificativul lor de cunoaștere, cu care pot merge să se angajeze la un job sau la o universitate unde este necesară cunoașterea acestei limbi.DSC_2338

Este oare un mit că, „dacă nu vorbești o limbă, ea se uită”?

Copiii sunt foarte receptivi la tot ce-i înconjoară, ei asimilează informația într-un mod accelerat, prin urmare, rapid se familiarizează cu lucrurile noi. „Cred că un copil poate începe să învețe o limbă străină chiar de la trei ani, vorbind cu mama acasă, repetând câteva cuvinte, după care pe la vârsta de cinci-șase ani să treacă la ceva mai complicat”, spune Evelina.

Se spune că „atunci când nu vorbești o limbă, ea se uită”, dar tânăra are o altă părere vizavi de acest citat. „Cred că este relativ. Ea nu se uită definitiv, ea se depozitează undeva atâta timp cât nu o folosim, după care, când avem nevoie, se face un refresh la limbă. Ascultăm muzică, privim filme și cu ușurință ne-o amintim.”DSC_2328

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente