Brexitul ar putea fi anulat? Tot mai mulți politicieni se alătură mișcării

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un fost consilier guvernamental care și-a exprimat intenția de a pune bazele unei noi formațiuni politice pentru a bloca ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a declarat vineri că doi importanți membri ai guvernului condus de Theresa May sunt de acord cu planurile sale, relatează Reuters.

James Chapman, fostul șef de cabinet al ministrului britanic pentru Brexit David Davis și care anterior a făcut parte din echipa ministrului de finanțe George Osborne, a afirmat că planurile Theresei May privind Brexitul vor scufunda economia britanică.

După ce și-a făcut cunoscută intenția de a crea o nouă mișcare politică pentru a menține Marea Britanie în Uniunea Europeană, Chapman a afirmat că politicieni de rang înalt din Partidul Conservator și cel Laburist l-au contactat.

„Doi membri ai actualului cabinet și un anumit număr de persoane care au făcut parte înainte din cabinete conservatoare, cabinete mai bune aș putea spune decât cel actual, și un număr de miniștri din opoziție s-au aflat de asemenea în contact”, a declarat el pentru BBC.

„Ei nu spun că vor renunța la partidele lor, însă afirmă că înțeleg că există un decalaj enorm în politica britanică”, a mai spus el.

Chapman nu a dorit să facă cunoscute numele politicienilor care l-au contactat.

Oponenții Brexitului afirmă că ieșirea din Uniunea Europeană va submina economia Marii Britanii. Chapman a evocat „Miercurea Neagră”, ziua în 1992 când Marea Britanie a fost forțată sub presiunea pieței să retragă lira sterlină din Mecanismul European al Cursului de Schimb (ERM).

„Planul pentru un Brexit dur pe care Theresa May îl urmărește va conduce la prăbușirea economiei. Va face ca ‘Miercurea Neagră’ să arate ca un picnic”, a mai spus Chapman. „Și atunci când se va întâmpla asta, Partidul Conservator nu va mai fi niciodată la putere”, a conchis el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...