Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Consiliului Superior al Procurorilor a…

Consiliului Superior al Procurorilor a ales învingătorul concursului pentru funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale

Nicolae Chitoroagă

Candidatul Nicolae Chitoroagă, actualul procuror interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a fost ales învingător  de către Consiliului Superior al Procurorilor în concursul pentru șefia acestei instituții.

Chitoroagă, conform rezultatelor evaluării de către Colegiul pentru Selecţia şi Cariera Procurorilor şi Colegiul de Evaluare a Performanţelor Procurorilor, a obținut cel mai mare punctaj în cadrul concursului pentru această funcție.

Şefi „noi” la PCCOCS şi Procuratura Chişinău

Nicolae Chitoroagă a deţinut interimatul funcţiei de şef al PCCOCS de la fondarea ei, în august 2016, fiind şi principalul favorit la acest post, în urma concursului organizat de CSP. Chitoroagă este procuror din anii ʼ90, iar după fondarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), a fost şeful Direcţiei Urmărire Penală a instituţiei. Şefia lui Chitoroagă de la CCCEC a coincis cu dosare de rezonanţă instrumentate împotriva unor politicieni sau funcţionari care erau în opoziţie cu guvernarea comunistă de atunci: Serafim Urechean, Vladimir Şarban sau Constantin Becciev. Nicolae Chitoroagă declară că deţine două apartamente, unul de 53 m.p., procurat în 2005, şi altul de 144,8 m.p., al cărui proprietar a devenit în 2012, printr-un contract de cesiune.