Ministerul Sănătății vrea să rezolve problema studenților acționați în judecată pe cale amiabilă

studenti-medicina

Cazurilor absolvenților, care au fost acționați în judecată pentru că nu și-au respectat obligațiunile de a se angaja în instituțiile medico–sanitare publice, conform repartizării Ministerului Sănătății, au fost din nou analizate în cadrul unei ședințe a grupului de lucru format.

Din grupul de lucru fac parte reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, reprezentanții departamentului Juridic și Resurse Umane ai USMF „Nicolae Testemițanu”, președintele și vicepreședintele Asociației studenților și rezidenților.

În cadrul ședinței, membrii grupului de lucru au discutat și analizat situația actuală privind dosarele studenților acționați în judecată și au hotărât soluționarea acestora pentru fiecare caz individual. Astfel, s-a decis identificarea fiecărei persoane conform listei și planificarea ședințelor pentru a rezolva pe cale amiabilă fiecare caz în parte.

În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu solicitarea pentru toți absolvenții rezidenți, care au primit citații în judecată, chiar dacă se află peste hotarele țării, să telefoneze la numerele de telefoane: 022-26-93-01 sau 022-26-93-58, sau să scrie la adresa de email: [email protected] și să lase datele personale pentru a fi contactați de reprezentanții ministerului.

În primăvara anului 2017, Ministerul Sănătății a transmis 103 cereri de chemare în judecată studenților, care au făcut studiile la buget, de la ÎP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, și care nu s-au angajat în câmpul muncii conform îndreptărilor oferite de minister.

Conflictul între acele două părți a început cu semnarea contractului de studii de studenți, pe de o parte, și ÎP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, și Ministerul Sănătății Republicii Moldova, pe de altă parte, termenii căruia viitorii medici nu l-au respectat, refuzând sa activeze în localitățile în care au fost repartizați. Ministerul Sănătății solicită returnarea a câte 235 de mii de lei de la fiecare medic în parte, pentru studiile la buget.

Însă, după părerea grupului de studenți, Ministerul Sănătății, de asemenea, nu și-a respectat obligațiile: „Vrem să menționăm că există cazuri în care nu s-a luat în considerație domiciliul permanent. Mai mult ca atât, la momentul acționării în judecată, contractul este expirat, ceea ce pune sub semne de întrebare obligația tânărului specialist de a respecta prevederile contractului”, spun tinerii.

Până în prezent, se cunoaște că Ministerul Sănătății le-a cerut medicilor să întoarcă sume de la 190 000 până la 235 000 de lei, pentru nerespectarea cerințelor contractului.

O casă de avocatură a anunțat săptămâna trecută că va reprezenta gratuit studenții în instanță.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente