Actualitate

Minciuni tirajate la comanda lui Năstase. Jurnal TV difuzează un spot cu falsuri despre votul mixt

Astfel, Năstase încearcă să îi convingă pe moldoveni că ”actuala guvernare propune un sistem eșuat în Ucraina, România și Georgia. Votul mixt și cel uninominal au primit un aviz negativ din partea Comisiei de la Veneția”. Ceea ce nu spune șeful de la DA este că votul mixt sau uninominal sunt folosite cu succes, de mult timp, în țări cu tradiții democratice, cum sunt Franța și Marea Britanie.

Aceste state nu intenționează să-și schimbe sistemele electorale, pe care Năstase le consideră eșuate. Iar Comisia de la Veneția nu se poate pronunța privind oportunitatea schimbării sau menținerii unui sistem electoral. Instituția vine doar cu recomandări de îmbunătățire a legislației electorale, care trebuie să corespundă normelor europene din domeniu. Iar recomandările formulate de Comisia de Veneți au fost luate în calcul și se regăsesc în documentul final, votat în Parlament cu o majoritate fără precedent pentru astfel de subiecte – 74 de voturi.

Ca alternativă voinței cetățenilor, care au optat masiv pentru schimbarea sistemului existent până acum, președintele PDA propune votul proporțional pe liste deschise. Principalul argument în susținerea acestuia este că ”listele partidelor sunt formate de cetățeni în procesul alegerilor”. O altă manipulare. Andrei Năstase nu spune că lista, fie și deschisă, va fi formată de partid, adică de liderul acestuia, și nu de cetățeni. Și invers, în cadrul sistemului mixt, cetățenii aleg candidatul cel mai potrivit dintre cei care concurează în circumscripția lor.

Nu par concludente nici afirmațiile că votul proporțional cu liste deschise ar permite o reprezentare proporțională a voinței poporului, eliminarea corupției, o reprezentare mai bună a diasporei, a tinerilor și a persoanelor din comunitățile regionale, mai multe femei în politică, implementarea votului prin corespondență.Mai corect ar fi de spus că va fi reprezentată voința liderului sau unui grup de lideri din partid, care decid pe cine să includă în lista electorală.
Este un truc și afirmația privind reprezentarea mai bună a diasporei sau tinerilor. Ca să ajungă pe listă, aceștia trebuie să primească girul șefului de partid. Iar aici devine nefondată afirmația privind eliminarea corupției. Un loc pe lista electorală presupune fie servilism față de conducerea partidului, fie aport financiar la vistieria formațiunii sau cea personală a șefului. Același lucru e valabil și pentru reprezentarea mai bună a comunităților regionale. Accesul în Parlament al oamenilor din comunități regionale, dar și al femeilor, este mai probabil anume în baza sistemului mixt, care presupune că 51 de deputați vor fi aleși în circumscripții uninominale, de către cetățeni.

La finalul spotului, Andrei Năstase cheamă moldovenii să se alăture celor mai dezvoltate state din Europa, care au optat pentru un sistem electoral proporțional pe liste deschise. Urmând logica lui Năstase, Franța și Marea Britanie nu fac parte din categoria țărilor dezvoltate.
 
Sursa: hotnews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *