Potrivit viceguvernatorului BNM, Ion Sturzu, la concurs au participat 33 de cetăţeni cu peste 80 de concepte. Cei mai activi au fost cei din Edineţ, Drochia şi Chişinău. Schiţele propuse au avut drept tematică diverse personalităţi, monumente, flora şi fauna, cultura şi arta, etc.

„Nu vom divulga câştigătorii şi schiţele decât după punerea în circulaţie a monedelor. Cadrul legal nu ne permite”, a explicat Ion Sturzu.

Câştigătorii se vor alege cu monede comemorative şi jubiliare din argint. Pentru premiul I - „20 de ani de la introducerea monedei naţionale în Republica Moldova”; premiul lI - „1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian” şi premiul III - „Cetatea Soroca”.

În continuare, BNM va alege un designer care, inspirându-se din cele şase schiţe propuse de cetăţeni, va stabili conceptul noilor monede. Ulterior va fi desfăşurată licitaţia pentru a identifica producătorul monedelor.

Viceguvernatorul BNM afirmă că cheltuielile pentru producerea monedelor sunt mult mai mici decât cele pentru bancnote. Actualele bancnote de 1 leu vor rămâne în circulaţie atât timp cât vor puta fi utilizate.