(VIDEO) Cum vor arăta monedele de 1 şi 2 lei. Banca Naţională are deja primele concepte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Naţională a Moldovei a identificat câştigătorii concursului privind prezentarea conceptului monedelor cu nominalul de 1 şi 2 lei, care vor servi drept „sursă de inspiraţie” pentru designerul care va fi selectat pentru „modelarea” conceptului final al acestora. Nici câştigătorii, nici conceptele însă nu vor fi făcute deocamdată publice, în condiţiile în care, potrvit viceguvernatorului BNM, Ion Sturzu, aceasta este interzis de legislaţie. Astfel, opinia publică va afla cum vor arăta viitoarele monede, doar atunci când decizia privind introducerea acestora ca unităţi de plată va fi publicată în „Monitorul Oficial”.

Potrivit lui Ion Sturzu, la concurs s-au înregistrat un număr de 33 de participanţi, care au prezentat peste 80 de concepte pentru ambele monede. Printre cele mai des întâlnite teme s-au regăsit anumite personalităţi, monumente istorice, tradiţii populare, flora şi fauna republicii, precum şi cultura şi arta. În urma prezentării acestora, o comisie a BNM la care au participat şi experţi străini specializaţi în domeniu, după examinarea fiecăruia dintre conceptele propuse, au selectat câte trei câştigători pentru ambele categorii de monede. Câştigătorii vor fi premiaţi cu câte o monedă comemorativă de argint, valoarea căreia nu va fi mai mare de 675 de lei, în funcţie de locul ocupat.

„Spre marele meu regret, numele câştigătorilor nu-l voi divulga astăzi. Dacă o să vă spun care sunt câştigătorii sau care sunt schiţele cele mai interesante, vă veţi putea face o concluzie cum va arăta această monedă, iar eu nu pot să o fac din motivul că, cadrul legal nu-mi permite. Cadrul legal spune că toate caracteristicile tehnice, designul monedei, poate fi cunoscut doar atunci când în „Monitorul Oficial” a fost publicată decizia privind punerea în aplicare a monedelor sau bancnotelor”, a menţionat viceguvernatorul BNM, precizând că nici măcar câştigătorii nu cunosc asta.

Vedeţi şi: BNM vrea să emită monede de 1 și 2 lei. Deși e o cerință a FMI, Guvernul se opune

„Când vom declanşa procedura de identificare a designerului care va face designul monedelor, le vom pune la dispoziţie conceptele selectate de noi, adică cei trei câştigători, iar designerul se va inspira din aceste concepte şi gândim că în monedă se vor regăsi elemente din toate trei concepte. Asta mai durează, cred că încă câteva luni de zile”, a mai opinat Ion Sturzu.

Viceguvernatorul a mai opinat că odată cu finalizarea concursului, BNM a demarat deja o altă procedură, cea de aprobare a parametrilor tehnici a viitoarelor monede şi, concomitent, a început a pregăti setul de documente pentru a desfăşura licitaţia în vederea identificării celui mai bun designer, ca mai apoi să treacă la următoarea etapă – identificarea celui mai avantajes producător al acestor monede. Decizia finală privind introducerea pe piaţă a celor două monede o va lua Comitetul Executiv al Băncii Naţionale, după care va fi axaminată de Consiliul de Supraveghere, ultima etapă fiind publicarea în „Monitorul Oficial”.

Citiţi şi: Cum vor arăta monedele de 1 şi 2 lei. Banca Naţională anunţă concurs pentru elaborarea designului acestora

După punerea pe piaţă a celor două monede, bancnotele de 1 leu se vor afla în circulaţie atât timp cât ele vor fi „plătibile”, adică nu vor fi rupte, murdare, etc., fapt care poate să dureze chiar şi mai mulţi ani. Totuşi, odată cu punerea în circulaţie a monedelor cu nominalul de 1 şi 2 lei, va dispărea necesitatea producerii bancnotelor, preţul de cost al cărora este mai mare comparativ cu cel al monedelor, iar durata de viaţă – mai mică.

Deocamdată nu se cunoaşte care va fi volumul de monede emis în prima etapă, însă vuceguvernatorul BNM a dat asigurări că lipsa monedelor de 1 şi 2 lei în circulaţie nu va fi resimţită.

Concursul s-a desfăşurat în perioada 27 iunie – 4 august curent.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...