Actualitate

Cele mai mari cutremure din regiune în ultimii doi ani

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17.08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe scara Richter, seismul fiind resimțit și la București.

Cele mai mai puternice cutremure produse în România în ultimii 17 ani au fost înregistrate pe 30 și 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter

Mai multe cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter au avut loc în România în ultimii doi ani:

2 august 2017 — Un seism cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter a avut loc la ora 5.32 în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 132,5 kilometri, conform Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor Nehoiu (15 km), Covasna (41 km), Întorsura Buzăului (43 km), Mizil (52 km) și Vălenii de Munte (53 km).

1 august 2017—Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 pe scara Richter s-a produs la ora 13.27, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 96,6 kilometri, conform Institutului Național pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (21 km), Covasna (46 km), Întorsura Buzăului (51 km), Mizil (51 km), Buzău (53 km).

25 iunie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs în județul Vrancea, la ora 12.48, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului, la o adâncime de 150 de kilometri, în apropierea următoarelor localități: Vrâncioaia (9 km), Covasna (30 km) și Focșani (50 km).

24 iunie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs în județul Buzău, la ora 2.50, la o adâncime de 139 de kilometri, în apropierea orașelor Nehoiu (9 kilometri), Întorsura Buzăului (36 km), Covasna (37 km), Vălenii de Munte (45 km) și Slănic (50 km).

19 mai 2017 — Un seism cu magnitudinea de 4,5 revizuită la 4,7 grade pe scara Richter s-a produs la ora 23.02, în județul Vrancea, la o adâncime de 120,6 kilometri, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a resimțit în apropierea următoarelor orașe: Odobești (34 km), Panciu (41 km), Râmnicu Sărat (47 km) și Onești (52 km).

7 mai 2017 — O mișcare telurică de magnitudine 4 pe Richter a avut loc în județul Buzău, la ora 20.01, la o adâncime de 130,5 kilometri, în apropierea orașelor Nehoiu (10 km), Întorsura Buzăului (42 km), Covasna (43 km), Vălenii de Munte (48 km) și Mizil (48 km).

3 mai 2017 — Un seism cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora 8.59, în județul Buzău, la o adâncime de 133,6 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (26 km), Covasna (45 km), Întorsura Buzăului (53 km), Buzău (55 km) și Mizil (56 km).

26 martie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 23.38, în județul Buzău, la o adâncime de 89,2 kilometri. Cele mai apropiate localități de epicentru au fost: Nehoiu (8 kilometri), Întorsura Buzăului (33 kilometri), Covasna (38 kilometri), Vălenii de Munte (38 kilometri) și Slănic (42 de kilometri).

8 martie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 15.43, în județul Buzău, la o adâncime de 140,3 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Nehoiu (29 km), Covasna (36 km), Întorsura Buzăului (46 km), Târgu Secuiesc (49 km) și Slănic-Moldova (56 km).

7 martie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 4.51, în județul Vrancea, la o adâncime de 134,7 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentrul cutremurului au fost: Nehoiu (44 de kilometri), Covasna (51 de kilometri), Odobești (51 de kilometri), Slănic-Moldova (55 de kilometri) și Panciu (57 de kilometri). Mișcarea telurică a avut loc la o distanță de 146 de kilometri de București.

8 februarie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea 5,1 grade a avut loc în zona Vrancea, la 156 de kilometri adâncime, și a fost resimțit și la București, fiind urmat de o replică de 3 grade. A fost cel de-al doilea cutremur însemnat din cursul zilei de 8 februarie, după ce dimineață, la ora 11.52, avusese loc un alt seism de 4,2 grade pe scara Richter, tot în județul Vrancea, la o adâncime de 127,5 kilometri.

5 ianuarie 2017 — Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs în județul Vrancea, la o adâncime de 140,2 de kilometri.

28 decembrie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea 5,3, estimată inițial la 5,6 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 1.20, în zona seismică Vrancea, conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la o adâncime de de 98,9 km. Cutremurul a fost resimțit și în București, în Republica Moldova și în Bulgaria.

19 noiembrie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 13.30, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 143 de kilometri.

31 octombrie 2016 — Un seism cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 13.59, în județul Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri.

24 septembrie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea 5,6 grade pe scara Richter a avut loc la ora 2.11, în zona Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri, fiind resimțit și la București.

8 septembrie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 20.03, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 139 de kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (34 km), Târgu Secuiesc (47 km), Focșani (51 km), Râmnicu Sărat (52 km) și Mărășești (59 km).

1 septembrie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter s-a produs la ora 10.49, în județul Covasna, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 143 de kilometri.

4 august 2016 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora 13.54. Seismul s-a produs la o adâncime de 138 de kilometri, iar orașele apropiate de epicentru au fost Covasna (43 km), Râmnicu Sărat (44 km), Focșani (51 km), Buzău (53 km) și Târgu Secuiesc (57 km).

18 martie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 9.47, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri și nu a fost resimțit în București.

1 martie 2016 — Un seism cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 13.06, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 66 de kilometri.

7 ianuarie 2016 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 4.28, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 117 kilometri, localitățile cele mai apropiate de epicentru fiind Covasna (38 km), Vălenii de Munte (43 km), Săcele (48 km), Târgu Secuiesc (54 km) și Sfântu Gheorghe (55 km).

Sursa: Timpul.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *