Curtea de Apel a admis recursul avocaților lui Chirtoacă cu privire la suspendarea din funcția de primar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea de Apel a admis astăzi recursul avocaților lui Dorin Chirtoacă, privind suspendarea acestuia din funcția de primar general al municipiului Chișinău. Astfel, cauza privind suspendarea primarului urmează să fie examinată de Curtea Constituțională.

Magistrații Curţii de Apel au admis recursul depus de avocații lui Chirtoacă cu privire la suspendarea acestuia din funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Chirtoacă însă rămâne suspendat din funcţie, până la decizia Curţii Constituţionale, care se va expune pe acest caz, deoarece, conform legii, instanţa nu este în drept de a suspenda din funcţie funcţionari ai administraţiei publice locale.

„Astăzi în instanța de apel urma să fie examinat recursul apărării, împotriva încheierii prin care a fost admis demersul procurorului și suspendat din funcție Dorin Chirtoacă. Până la examinarea recursului, partea apărării a înaintat o cerere prin care s-a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate. Astfel, cererea a fost admisă parțial, iar sesizarea apărării a fost expediată la Curtea Constituțională”, a explicat procurorul Dumitru Robu.

La 28 iulie, primarul capitalei Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție pe perioada anchetei. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Buiucani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...