Sute de cărți „Albinuța” au ajuns în peste 30 de țări ale lumii. Copiii sunt încurajați să învețe limba română și să păstreze legături cu Moldova

img_6072_1

Copiii de vârstă preșcolară din diaspora moldovenească vor putea fi mai aproape de țara de origine a părinților lor prin intermediul abecedarelor „Albinuța”, semnate de Grigore Vieru.

Cu scopul de a-i încuraja pe micuți să studieze limba română și, astfel, să dezvolte legături emoționale cu Republica Moldova, Guvernul țării noastre a trimis, cu ajutorul Biroului relații cu diaspora, 500 de abecedare „Albinuța” copiilor născuți peste hotarele țării.

Destinate copiilor de vârstă preșcolară, cărțile sunt distribuite prin intermediul misiunilor diplomatice, care perfectează actele de cetățenie a Republicii Moldova.

Manualele sunt însoțite de semne de carte, cu un mesaj pentru copii de la prim-ministrul Pavel Filip: „Dragă copile, învață carte şi vei avea parte de o viaţă mai bună, perseverează pe calea cunoştinţelor, astfel ca Republica Moldova, ţara părinţilor tăi şi a ta, să fie mândră de tine!”.

500 de exemplare au fost expediate în 30 de ţări, cel mai mare număr fiind livrat în Rusia, Italia, Ucraina, Canada, Franța, Portugalia, România, Spania, SUA, Kazahstan.

9_0

19911486_1627898600575970_931843815_o

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente