„Afacerea” ilegală a 2 persoane din Chișinău: Falsificau acte pentru obținerea creditelor bancare și se alegeau cu 10% din împrumut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oamenii legii au deconspirat activitatea ilegală a două persoane, care erau specializate în confecţionarea şi falsificarea diferitor acte pe care se aplicau ştampilele unor instituţii, în scopul obţinerii creditelor de la instituţiile bancare.

În urma acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală poliţiştii au stabilit că acestea sunt originare din Chişinău şi Hânceşti, o femeie de 48 ani şi un bărbat în vârstă de 34 ani.

Bănuiţii contactau doar persoane de încredere sau persoane recomandate, pentru a pregăti setul necesar de acte şi de a obţine ulterior creditul. După ce persoana primea suma împrumutului, bănuiţii solicitau de la 7 – 10 % din suma banilor, pentru serviciile prestate.

Prin urmare, forţele de ordine au efectuat achiziţii de control, fiind obţinut un carnet de muncă şi un certificat de salarizare la preţul de 2.000 lei. Fiind desfăşurate percheziţii autorizate în automobilul cu care se deplasau şi la domiciliile lor, forţele de ordine au depistat şi ridicat carnete de muncă, certificate de salarizare, diplome de bacalaureat, ştampile de întreprinderi, precum şi alte documente contabile cu semne evidente de falsificare, perfectate pentru obţinerea creditelor.

În acest sens urmează a fi efectuată o expertiză asupra actelor ridicate, pentru a stabili toate circumstanţele în care a fi fost falsificate.

Bănuiţii au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cecetaţi penal. Aceștia riscă amendă de la 11.000 de lei la 19.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 5 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...