Comentator rus: Rogozin trebuie îndepărtat de Moldova. Prin mesajele sale îi dă lui Plahotniuc o armă politică folosită imediat împotriva Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Lui Rogozin i-a venit timpul: De ce Rusia trebuie să-şi schimbe reprezentantul special pentru Transnistria. Aşa se intitulează ultimul comentariu semnat de Mihail Rostovschi pentru publicaţia rusească „Moskovskii Komsomoleţ”. Autorul susţine că orice politician îşi are „un termen de valabilitate”, care pentru Dmitri Rogozin, din păcate, a expirat. Astfel, acesta recomandă Kremlinului să ia o decizie în privinţa retragerii lui Rogozin, însă să o facă în aşa fel încât să nu-i dea motive lui Plahotniuc să-şi anunţe victoria.

„Un politician are dreptul moral să ocupe o funcţie înaltă doar până atunci, când activitatea sa în această funcţie aduce un bine sesizabil ţării sale. Din momentul în care această resursă a binelui real sau potenţial s-a terminat, orice politician patriotic angajat trebuie să se gândească la schimbarea activităţii sale”, notează autorul în articolul său, precizând că „relaţiile moldo-ruse au nevoie de un nou start”. „Atât timp cât principalul responsabil pentru aceste relaţii la Moscova este Dmitri Olegovici Rogozin, un asemenea start este imposibil”.

Autorul mai spune că Moldova este o ţară „condusă după o schemă foarte atipică pentru spaţiul post-sovietic”.

„Oficial, şeful statului este preşedintele Igor Dodon – politician preocupat de îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia. Totuşi, pârghiile reale ale puterii se află nu în mâinile lui Dodon. Pârhiile reale ale puterii sunt la şiretul oligarhului local pe nume Vlad Plahotniuc. Anume Plahotniuc controlează acum Parlamentul, Guvernul, judecătoriile şi structurile de forţă. Şi, deşi unele principii politice aparte, cu excepţia dorinţei de a-şi păstra şi înregistra formal puterea, Plahontiuc nu are. Este vorba că acum Plahotniuc joacă de partea americanilor, şi joacă, trebuie să recunoaştem, cu măiestrie. Vlad Plahotniuc, nu e un politician care va face gălăgie, se va certa, ameninţa şi preveni duşmanul despre intenţiile sale. Plahotniuc are un cu totul alt stil al luptei politice. El alege minuţios cel mai comod moment, iar ulterior dă lovitura”, scrie Mihail Rostovschi.

„Făcând postări provocatoare pe Twitter, Rogozin, probabil, crede sincer că în asemenea mod demonstrează cât de tare e. Dar, procedând în asemenea mod, Rogozin în realitate îşi face un rău, îi dă lui Plahotniuc o armă politică, folosită imediat împotriva Rusiei. Doar declararea lui Rogozin drept persona non grata de către „Guvernul controlat de Plahotniuc”, poate deja fi analizată ca „o prăbuşire a lui Rogozin-diplomatul”, se mai arată în comentariu. „Dar lui Rogozin nu-i ajunge asta. El face totul pentru a „lărgi şi adânci” această prăbuşire. Vicepremierul rus declară oficial că scuipă pe interdicţia Chişinăului şi că, oricum va veni în Moldova, arătând în asemenea mod lipsa de respect faţă de suveranitatea acestui stat”, constată comentatorul de la „Moskovskii Komsomoleţ”.

„Şi nu trebuie să credem că relaţiile moldo-ruse sunt mărunţişuri, la care nu trebuie să atragi atenţia. Moldova este o zonă a conflictului transnistrean îngheţat. Iar acum Chişinăul e plin de zvonuri că, în rezultatul unei provocări bine puse la punct, acest conflict s-ar putea dezgheţa. Pe un asemenea fundal, reprezentantul special al Rusiei în relaţiile cu Moldova poate fi un om care poate intra liber în această ţară şi care nu are o cantitate de bagaj politic negativ, aşa ca Rogozin. A-l îndepărta pe Rogozin de la relaţiile moldoveneşti trebuie cu atenţie şi nu „în frunte”: nu trebuie de-i dat lui Plahotniuc posibilitatea de a declara victoria sa. Dar Rogozin trebuie neapărat îndepărtat de Moldova”, conchide autorul rus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...