Dacia Duster de la Renault va fi produs în Iran. Compania franceză a semnat un contract în valoare de 660 milioane de euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Renault a semnat contractul cu Iranul pentru a produce anual peste 150.000 de mașini în această țară, fiind astfel cea mai mare tranzacție auto din istoria statului din Orientul Mijlociu, scrie Agerpres. Valoarea acordului, semnat după zece luni de negocieri, este de 660 de milioane de euro.

Renault, compania iraniană Negin Khodro și Fondul iranian de investiții Industrial Development and Renovation Organization of Iran (IDRO) vor produce din 2018 cele mai recente versiuni ale brandurilor Symbol și Duster ale producătorului auto francez.

„60% din acțiunile parteneriatului vor aparține Renault, iar restul Iranului. Din participația de 40% a Iranului, 20% sunt ale IDRO și 20% ale sectorului privat (Negin Khodro)”, a afirmat președintele IDRO, Mansour Moazzami.

Agenția iraniană de presă IRNA a anunțat că acordul prevede și înființarea unei centru de inginerie și vânzări în Iran.

Moazzami a adăugat că Renault va fi obligat să exporte 30% din producție, care include mașini și componente auto, iar acordul include și o a doua etapă, care încă nu a fost finalizată, și se referă la producția de mașini în Iran din 2019.

Rivalul Renault, grupul PSA, a semnat în iunie 2016 un acord cu cel mai mare producător auto al țării, Iran Khodro, pentru a produce anual 200.000 de vehicule Peugeot. De asemenea, PSA a încheiat un acord cu rivala Iran Khodro — SAIPA — pentru a produce 200.000 de vehicule Citroen.

Producția totală de mașini a Iranului ar urma să ajungă la două milioane de unități până în 2020, de la 1,2 milioane în 2016.

În primul semestru din 2017, vânzările Renault în Iran au urcat cu 100,3%, la 68.365 vehicule, în timp ce cota de piață a producătorului auto francez a urcat la 9,8%, în urma succesului modelelor Tondar și Sandero.

Companiile auto importante își pregătesc revenirea pe piața din Iran, după acordul istoric de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancțiunilor.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană. În afară de Mioveni, modelul Duster este asamblat în prezent în alte cinci țări: Brazilia, Columbia, Rusia, India și Indonezia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...