Dodon solicită Moscovei să se abţină de la sancţiuni împotriva Moldovei

Preşedintele Igor Dodon solicită Moscovei să se abţină de la sancţiuni împotriva Moldovei ca urmare a declarării persona non grata a vicepremierului Dmitri Rogozin.

De la eventualele sancţiuni migraţionale sau economice vor avea de suferit nu deputaţii sau miniştri, ci cetăţenii simpli şi agenţii economici”, a declarat astăzi preşedintele Dodon în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Cei doi s-au întâlnit la Teheran unde au participat la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Hassan Rouhani.

Igor Dodon a precizat că a chemat pe partenerii ruşi „să dea dovadă de înţelepciune” şi „să nu cedeze în faţa provocărilor evidente ale funcționarilor temporari din Moldova” și să continue agenda pozitivă care a  convenit-o cu președintele rus, Vladimir Putin.

Totodată, Igor Dodon a menționat că în calitate de președinte intenționează să blocheze prin toate mijloacele legale posibile, inclusiv boicotarea proiectelor de legi adoptate de Parlament, „încercările Partidului Democrat de a distruge relațiile bilaterale cu Federația Rusă”.

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a fost declarat pe 2 august persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Acestuia îi va fi interzisă atât intrarea, cât și tranzitarea teritoriului țării. Aceasta după ce oficialul rus a făcut declarații caracter denigrator și ofensator la adresa R. Moldova și poporului său.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.