Dodon şi Rogozin se vor întâlni la Teheran, după ce autoritățile de la Chișinău le-au stricat planurile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Igor Dodon anunţă că a ajuns în Iran pentru a participa la ceremonia de inaugurare a președintelui reales, Hassan Rouhani. Acolo se planifică să aibă loc şi întrevederea ratată acum câteva zile cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin.

„Am ajuns la Teheran. Avem o agenda incarcata in urmatoarele zile, inclusiv intrevederea cu dl. Rogozin””, a anunțat Dodon.

Într-o altă postare, Dodon spunea că la Teheran urmează să se întâlnească cu mai mulți oficiali, fără să precizeze dacă Rogozin se numără printre ei.

Și vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat pentru presa rusească că planifică să se întâlnească cu Igor Dodon la Teheran, la inaugurarea preşedintelui iranian. „Desigur, va fi o discuţie serioasă, avem nevoie de garanţii clare care vor putea asigura un dialog normal”, a spus Rogozin pentru Rossia-24.

La fel, Rogozin a anunţat şi despre faptul că are planificată o întrevedere cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, peste o săptămână. Potrivit vicepremierului rus, este importantă reluarea dialogului între autorităţile Moldovei şi cele nerecunoscute din stânga Nistrului, aceasta fiind „principala sarcină a Rusiei în regiune”, iar acest lucru trebuie făcut „în interesele oamenilor simpli”.

În context, Rogozin a amintit că în Transnistria locuiesc 500 de mii de oameni, dintre care 200 de mii sunt cetăţeni ai Rusiei. „Folosindu-mă de ocazie, vreau să spun, că dacă va cădea cel puţin un fir de păr din caul unui cetăţean al Rusiei, răspunsul va fi foarte dur”, a avertizat vicepremierul rus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...