Principală  —  Ştiri   —   Astăzi ar putea fi pronunțată…

Astăzi ar putea fi pronunțată sentința în dosarul Chirinciuc

Astăzi, magistrații Judecătoriei Chișinău ar urma să pronunțe sentința în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc. 

Înainte de începerea ședinței din 14 iulie, Iurie Chirinciuc, pentru prima oară de  când a fost reținut, a făcut declarații pentru presă. Acesta s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost mediatizat dosarul, a declarat că pledează nevinovat și nu recunoaște vina, dar și că imaginile video difuzate de Centrul Național Anticorupție (CNA), inclusiv cele filmate în biroul său, când ia un un pachet în care ar fi bani, nu au nicio legătură cu învinuirea care i se aduce. De cealaltă parte, după finalizarea ședinței, procurora pe caz, Victoria Furtuna, a precizat că cei trei inculpați și-au recunoscut integral vina și au descris cu lux de amănunte detaliile infracțiunii ce li se incriminează.

La sfârșitul lunii iunie, cauza penală în privința lui Chirinciuc, căruia i-au fost înaintate două capete de acuzare: trafic de influenţă şi abuz de serviciu  a fost trimisă în judecată.  Astăzi, pe banca acuzaţilor vor compărea şi doi agenţi economici, învinuiţi de complicitate la trafic de influenţă.

 

Citiți și: 

(galerie foto) Cum arată „drumul” ministrului Chirinciuc spre închisoare