15 luni de închisoare cu executare pentru o tânără care și-a îndemnat iubitul să se sinucidă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O americancă în vârstă de 20 de ani care și-a îndemnat iubitul să se sinucidă, prin intermediul unor SMS-uri și apeluri telefonice, a fost condamnată joi la doi ani și jumătate (30 de luni) de închisoare, dintre care 15 luni cu executare, de un judecător de la Tribunalul pentru copii din Taunton, o localitate din statul Massachusetts, informează AFP.

Michelle Carter va efectua cele 15 luni rămase din această pedeapsă în regim de libertate condiționată, a precizat judecătorul Lawrence Moniz.

Avocații apărării au spus că tânăra dorea să facă recurs și a obținut din partea judecătorului suspendarea executării pedepsei până la încheierea recursului în instanță. Astfel, Michelle Carter se află încă în libertate.

În decizia sa, judecătorul Moniz a subliniat faptul că procesul era judecat într-o instanță pentru minori, fapt care necesită, după părerea lui, să se ajungă la „un echilibru” al hotărârii finale, „între reabilitate” și „sancționarea pentru faptele comise”.

Judecătorul nu a dat curs solicitării formulate de Ministerul Public, care ceruse între șapte și 12 ani de închisoare, chiar dacă tânăra se afla, în timpul comiterii faptelor, la doar trei săptămâni de împlinirea vârstei de 18 ani — pragul majoratului conform dreptului penal din statul Massachusetts.

Victima, Conrad Roy, a fost găsit mort la vârsta de 18 ani în camioneta sa, pe 12 iulie 2014.

Timp de mai multe săptămâni, Michelle Carter i-a trimis zeci de SMS-uri pentru a-l convinge să se sinucidă, punând cu regularitate sub semnul întrebării capacitatea lui de a comite această faptă și dându-i de înțeles că părinții lui nu vor fi prea afectați de gestul său.

În ziua sinuciderii, tânăra i-a ordonat prin telefon prietenului ei, care își parcase mașina în fața unui supermarket, să treacă la fapte și să se sinucidă cu ajutorul unei pompe pentru a umple interiorul automobilului cu monoxid de carbon.

Un expert în psihiatrie, citat de avocații apărării, a declarat că administrarea antidepresivului Prozac, pe care tânăra îl luase timp de mai multe luni, o „intoxicase”, provocându-i un fel de delir megaloman ce a făcut-o să își dorească să îl influențeze pe Conrad Roy.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...