Iurie Chirinciuc își afla astăzi sentința în dosarul în care este judecat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul ministru liberal al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, își va afla astăzi sentința în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu și trafic de influență.

Alături de el, pe banca acuzaţilor vor compărea şi doi agenţi economici, învinuiţi de complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, ex-ministrul transporturilor, împreună cu şefii a două companii de construcţii, ar fi organizat o schemă infracţională cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare. În concret, inculpaţii ar fi exercitat presiuni asupra unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.

În intervalul anilor 2016-2017, ministrul Iurie Chirinciuc, prin intermediul factorilor de decizie ai Administraţiei de Stat a Drumurilor, ar fi creat impedimente agentului economic câştigător prin neavizarea unor acte pentru executarea lucrărilor, prin tergiversarea aprobărilor, precum şi prin somarea acestuia de a încheia subcontracte cu firme apropiate funcţionarilor.

El susține că este nevinovat și așteaptă ca sentința să fie în favoarea sa. „Mă aștept la decizie că nu sunt vinovat. Să fie clar”, a declarat fostul ministru.

Chirinciuc, a fost plasat la 28 aprilie în arest la penitenciarul 13. El este acuzat de abuz în serviciu şi corupere pasivă


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...