La trei ani de la furtul miliardului de dolari, autorităţile se laudă cu bani recuperați din vânzări de active şi gajuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În Republica Moldova se discută mult în aceste zile şi despre cauzele din care, la aproape trei ani de la frauda bancară, nu s-a reuşit să se recupereze mai nimic. Mulţi dintre finanțiști cred că, odată ce a reuşit pe cale legislativă să pună povara furtului pe umerii contribuabililor, guvernarea de la Chişinău nici măcar nu-şi construiește mari perspective de a recupera banii furaţi din cele trei bănci. Totuşi, autorităţile declară că au recuperat aproape un miliard de lei, din vânzare de active şi recuperare de gajuri.

„Sunt proceduri juridice complicate care durează cel puţin până la 18-24 de luni. Nu uitați că banii lui Ianukovici, de exemplu, au fost blocați la Londra şi nu au putut fi recuperați din cauza unor proceduri. Deci, este important să se facă bine, ca să nu avem frustrarea că ştim unde sunt banii, dar nu putem să-i luăm. Deci, afirmația nu este corectă că nu s-a recuperat nici un ban ”, a spus Sergiu Cioclea potrivit Europei Libere.

600 milioane de dolari SUA ar fi fost identificați în cadrul investigației Kroll, aşa cum anunţa în urmă cu mai multe luni BNM, bazându-se pe un extras din raportul pe marginea fazei a doua a anchetei. Jurnalistul de investigaţie de la publicația cu profil economic mold-street.md Ion Preaşcă nu este foarte încrezător totuşi că aceste sume vor ajunge să fie şi returnate.

„Bănuiesc că ceva poate se va recupera. Însuși preşedintele parlamentului vorbea o lună în urmă despre o treime din sumă. Cert e că una e să descoperi locul banilor, dar cu totul alta e să-i poţi recupera. În Kazahstan, de exemplu, a existat o fraudă bancară care a cauzat o gaură de vreo 15 miliarde. Până la urmă au fost recuperate doar vreo 10%”, explică Ion Preașcă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...