Reacția purtătorului de cuvânt al lui Putin după interzicerea lui Rogozin în Republica Moldova: „Situația este inacceptabilă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Kremlinul consideră absolut inacceptabilă decizia Chișinăului de a-l declara pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin drept persona non grata în Republica Moldova, a afirmat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, citat de agenția de presă TASS.

„Situația cu Rogozin este absolut inacceptabilă”, a spus el, comentând decizia autorităților moldovene.

Anterior, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguță, a fost convocat la Ministerul de Externe rus, unde ministrul adjunct de externe Grigori Karasin i-a înmânat o notă de protest în legătură cu decizia Chișinăului de a-l declara pe Dmitri Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova.

„Toate acestea suscită o indignare legitimă și vor primi un răspuns corespunzător. Suntem obligați să atragem atenția că astfel de acțiuni periculoase ar putea avea un efect destabilizator major asupra situației din regiune și a Europei pe ansamblu. Este un lucru deosebit de actual în contextul în care continuă tentativele unor politicieni moldoveni de a tensiona în mod artificial situată legată de reglementarea transnistreană”, se menționează în nota de protest adresată ambasadorului moldovean.

Într-o declarație pentru TASS, Karasin a declarat că această decizie a Chișinăului este nefondată și emoțională.

„Suntem foarte dezamăgiți că toate eforturile noastre din ultimii ani, care au fost orientate spre intensificarea relațiilor bilaterale cu Republica Moldova, sunt umbrite de astfel de decizii total nefondate, emoționale și provocatoare, ce vizează în principal năruirea întregii cooperări bilaterale”, a afirmat înaltul diplomat rus.

„Se poate vorbi îndelung despre motivație, de unele momente individuale, dar toate acestea provoacă un sentiment de mare îngrijorare pentru situația nu numai din relațiile bilaterale, ci și pentru securitatea regională și europeană”, a spus Grigori Karasin.

Rogozin a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, astfel, acestuia îi va fi interzisă intrarea și tranzitarea teritoriului țării.

Argumentând proiectul de decizie, propus Guvernului, ministrul de Externe, Andrei Galbur, a declarat că Dmitri Rogozin a făcut o serie întreagă de comentarii și declarații cu caracter denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și poporului său.

La rândul său, premierul Pavel Filip a declarat că este de datoria autorităților de la Chişinău de a răspunde de fiecare dată când cetățenii moldoveni sunt defăimați.

În acelaşi timp, speakerul Andrian Candu a declarat că „Republica Moldova nu va sta în genunchi în faţa nicicărui alt stat, indiferent cât de mare şi puternic este. Moldovenii au demnitatea sa şi au luptat pentru suveranitatea şi integritatea sa. Noi vrem să fim respectaţi. Nu cerem altceva decât un comportament corect”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...