(VIDEO) PL instalează „santinelă” în PMAN ca să păzească „piatra lui Ghimpu” de preşedintele Dodon, care ar vrea s-o demoleze şi să o ducă Kremlinului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Începând cu ziua de astăzi, 24 din 24 de ore şi 7 zile din 7, membrii Partidului Liberal vor păzi piatra dedicată jertfelor regimului comunist, instalată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, chiar în faţa intrării centrale a Guvernului, instalată acum şapte ani printr-un decret al preşedintelui interimar de atunci, Mihai Ghimpu, supranumită „piatra lui Ghimpu”. Astfel, liberalii au instalat două corturi folosite la campania de colectare a semnăturilor pentru demiterea preşedintelui Igor Dodon în care, spun ei, va sta permanent cineva de veghe, acest lucru fiind necesar în condițiile în care președintele actual şi-ar dori demolarea pietrii până la sărbătorile naţionale de la finele acestei luni.

„La 26 iunie, fiind preşedinte interimar, am declarat ziua de 28 iunie drept Ziua Ocupaţiei Basarabiei. Conform acelui decret, care ştiţi că politic a fost declarat neconstituțional, Primăria municipiului Chişinău era obligată să instaleze această piatră până la dezvelirea unui monument în memoria victimelor regimului totalitar comunist. Au trecut de atunci 7 ani. A început al optulea. Şi iată că, în urma alegerilor din toamnă, după ce cetăţenii şi-au ales un preşedinte care apără interesele celor care ne-au ocupat, preşedintele în exerciţiu, din surse demne de încredere, a declarat că în această lună, până la sărbătorile naţionale, adică Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Române, vrea să demoleze această piatră, să o transforme în pietriş şi, posibil, să o ducă ca dovadă că este sluga Kremlinului în Piaţa Roşie”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în PMAN, menţionând că „noi nu vom permite acest lucru”.

În acest sens, Partidul Liberal a intalat două corturi, de o parte şi de alta a pietrii ca „să păzim această piatră”. „Nimeni nu este în drept să ridice mâna asupra acestei pietre. Trebuie să-i fie ruşine să facă acest lucru. Acţiunea noastră de astăzi vine să apărăm această piatră sfântă pentru că ziua de 28 iunie am declarat-o Ziua Ocupaţiei. Aici trebuie ridicat monumentul, aşa cum prevedea decretul meu”, a mai menţionat Ghimpu.

Întrebat cine anume va sta de veghe, liderul PL a spus: „Ai noştri voluntari, membrii Partidului Liberal. Am adus şi băieţi care practică sportul ca să nu-şi arate cineva muşchii”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...