Actualitate

„Vreau ca mămica să nu mai plângă că nu are cu ce să ne hrănească”

Trăiesc într-o sărăcie lucie. Cele șase suflete locuiesc cu chirie într-o casă. Pentru cele trei camere mici achită lunar 800 de lei. Nu au sistem de apeduct, gaz, nici măcar bucătărie sau baie. Cele două odăi în care abia te întorci sunt despărțite de o sobă. Aici găsim patru paturi lipite unul de altul unde dorm copiii. Unui om cu suflet mare i s-a făcut milă de soarta amară a acestor îngerași și le-a dăruit un pat supraetajat și un dulap.

La limita sărăciei

Lucia Pisnicenco are singură grijă de cei cinci copii despre care spune că este lumina ochilor ei, iar pentru că trei dintre aceștia sunt minori, nu poate să se aranjeze undeva la muncă. Acum, singurii bani care vin în casă sunt cei munciți de către feciorul mai mare a femeii care este zilier în sat. Nu l-am găsit acasă pentru că este nevoit zi de zi să meargă să muncească pentru o bucățică de pâine pentru mama și cei patru frați. ,,Ne descurcăm destul de greu. Trebuie să achităm și chiria, să întrețin copiii și să-i hrănesc. Dacă nu ar fi băiatul cel mare, nu știu cum m-aș fi descurcat. Lucrează ziua prin sat, la construcții, oriunde este nevoie de un braț de muncă și din banii pe care îi primește plătim chiria și procurăm produse alimentare”, ne spune femeia.

Erau zile când mâncau doar un cartof fiert

Nu mănâncă bunuri într-ales, să fie sătui doar. „Ne străduim să avem ceva mâncare, măcar pâinică și cartofi. Asta-i cel mai principal”, adaugă mama celor cinci suflete.

Femeia spune că nu puține au fost zilele în care nu avea ce să le pună pe masă copiilor, zile în care se alimentau doar cu un cartof fiert. Cu toate acestea, nu și-a pierdut credința în Dumnezeu și speranța că într-o zi va avea un cuibușor a lor, în care să trăiască liniștiți și fericiți. „Nu mă ajută nimeni. De la stat tot nu primesc nimic. Singurul ajutor este o compensație anuală … atât. În rest, ajutor umanitar deja. Haine, ceva de-ale gurii de la organizațiile de caritate”, susține Lucia. 

Continuarea o găsiți pe moldnova.eu 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *