Principală  —  Ştiri   —   Va mai avea loc întâlnirea…

Va mai avea loc întâlnirea dintre Dodon și Rogozin la Teheran, după ce vicepremierul rus a fost declarat persona non-grata? Răspunsul consilierului președintelui

Guvernul de la Chișinău l-a declarat astăzi pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul teritoriul R. Moldova, cu aplicarea unor măsuri restrictive sub formă de interdicție de intrare și tranzitare a teritoriului R. Moldova. 

Totuși,  la 29 iulie curent,  președintele Igor Dodon a spus că urmează să aibă la Teheran o întrevedere cu Dmitri Rogozin.

Astfel, am încercat să obținem un comentariu la serviciul de presă al Președinției, care nu ne-a răspuns însă la apelurile repetate. L-am contactat pe  consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale al președintelui, Maxim Lebedinschi pentru a preciza dacă va mai avea loc această întâlnire și dacă este acceptabil, în cazul în care va avea loc, ca un președinte să aibă întrevedere cu o persoană declarată indezirabilă pe teritoriul R. Moldova.

 „Nu știu, nu sunt în țară. Până nu am coordonat cu președintele nu vă pot da un comentariu”, a spus Lebedinschi.

Igor Dodon se află în prezent în Grecia, la muntele Athos, iar de pe data de 5 până pe 8 va  efectua o vizită în Iran pentru a participa la ceremonia de inaugurare a Președintelui reales, Dr Hassan Rouhani. Dodon a anunțat că la Teheran va avea întrevederi bilaterale cu înalți oficiali din diferite state ale lumii.