(VIDEO) Candu îl avertizează pe Dodon: Degetele arătate pot fi rupte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, s-a arătat deranjat de acțiunile șefului statului Igor Dodon, avertizându-l pe acesta că dacă va mai arăta din degete, ar putea rămâne fără ele.

Miercuri, într-o conferință de presă, Candu s-a întrebat dacă „Dodon este într-adevăr președintele Republicii Moldova”, deoarece nu ar apăra interesele naționale ale statului. El a comentat astfel intenția lui Dodon de a participa la anumite manifestații în stânga Nistrului cu prilejul stabilirii „misiunii de menținere a păcii”.

„Domnul Dodon știa că domnul Rogozin nu va ajunge la Chișinău. Sau că dacă va ajunge nu va participa la aceste evenimente. Dar amenințările și datul din deget ar putea presupune încălcare de Constituție. Nu-i stă bine unui președinte să amenințe cu proteste de stradă împotriva unor politici care nu fac altceva decât să aducă respect față de țară”, a declarat Candu, condamnând declarațiile președintelui, pe care l-a acuzat că „apără interesele altui stat”.

În acest context, Candu a ținut să-l avertizeze pe Dodon în privința acțiunilor și declarațiilor pe care le face.

„Altele ne interesează în privința lui Dodon, legate de atitudinea și comportamentul lui, de ieșirile emoționale, de datul din deget, care sunt departe de competențele pentru președintele Republicii Moldova într-o republică parlamentară. Atenție, că degetele arătate pot fi și rupte la un moment dat”, a continuat Candu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...