Cinci cele mai puternice cutremure care au fost resimțite în Republica Moldova

cutremur-696×425
Foto: desteptarea.ro

România este afectată episodic de cutremure ale căror sursă majoră este zona epicentrală Vrancea. Aici se produc seisme la adâncimi de la 60 la 180 de kilometri, ce se resimt pe arii întinse. Regiunea Vrancea este sursa celor mai puternice cutremure din ţară, care de multe ori se manifestă prin urmări distrugătoare, chiar și pentru Republica Moldova.

În fiecare secol au loc două-trei evenimente majore, cu magnitudinea de peste 7 grade Richter, care au fost resimţite pe arii foarte întinse. Mai jos vă prezentăm cronologic care au fost cele mai puternice seisme produse din 1900 şi până în prezent.

#1.Cutremurul din 6 octombrie 1908 a avut o intensitate de 7,1 grade pe scara Richter și a durat aproximativ trei minute. În consecință, a avariat casele vechi din Bucureşti, dar şi din estul Munteniei şi sudul Moldovei.

#2. Cutremurul din 1940, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, s-a produs pe 10 noiembrie, la ora 3.39, cu epicentrul în zona Vrancea la o adâncime de circa 133 km. A fost primul mare cutremur din România contemporană.

Efectele lui au fost devastatoare în centrul şi sudul Moldovei, dar şi în Muntenia. Numărul victimelor a fost estimat la 1.600 de morţi şi 12.100 de răniţi, majoritatea în Moldova. Din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informaţiile fiind cenzurate în timpul războiului. La Chișinău, cutremurul a făcut 78 de victime și a afectat 2.795 de clădiri (172 distruse).

#3. Cutremurul din 4 martie 1977, de la ora 21.22, a avut efecte devastatoare asupra României și Moldovei. A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, o adâncime de 100 de km şi o durată de circa 56 de secunde. Au murit atunci 1.578 de persoane. La nivelul întregii ţări au fost circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit.

#4. Pe 30 august 1986 unda de şoc a unui cutremur cu magnitudinea de 7 grade produs în Vrancea a făcut mai multe pagube în Basarabia. Au fost înregistrați 150 de morți și 500 de răniți.

#5. Ultimul cutremur mai serios a înregistrat 6,9 grade pe scara Richter și a avut loc pe 30 mai 1990, acesta fiind urmat câteva ore mai târziu de o replică de 6,1 grade. În urma cutremurului au decedat 13 persoane și alte 360 au fost rănite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente