Libera circulație în Marea Britanie se încheie în martie 2019. Ce se întâmplă apoi cetățenii din Regat care au pașaport românesc
Un reprezentant al premierului Theresei May a anunțat că libera circulație în Marea Britanie se încheie în martie 2019, transmite Reuters.
Purtătorul de cuvânt spune că propunerile de imigrare post-Brexit vor fi analizate individual. El adaugă că speculație referitoare că libera circulație va continua în forma actuală ar fi greșită.
„Libera circulație se va încheia în martie 2019”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui MAy reporterilor, adăugând că guvernul a prezentat deja unele propuneri privind drepturile cetățenilor UE post-Brexit. „Alte elemente ale sistemului de imigrație post-Brexit vor fi aduse în curând, ar fi greșit să speculați cum ar putea arăta acestea sau să sugerați că libera circulație va continua așa cum este acum”.
Purtătorul de cuvânt al premierului declară că există un acord larg între guvern pentru a face Brexitul cât mai ușor posibil adăugând că detalii precise privind faza de punere în aplicare a noilor măsuri vor fi stabilite în urma negocierilor.
Libera circulație a persoanelor între UE și Regatul Unit se va încheia în martie 2019, au declarat miniștrii guvernului britanic. De la acea dată, cetățenii UE care se mută în Regatul Unit vor trebui să se înregistreze, cel puțin până când va fi pusă în aplicare o politică permanentă de imigrare post-Brexit.
Ministrul de Interne, Amber Rudd, a ținut să ofere reasigurări angajatorilor din Marea Britanie că nu vor fi probleme privind angajarea persoanelor străine după Brexit.
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia: „Sătenii mergeau prin sat ca niște umbre fantomatice. Deseori, se prăbușeau la pământ și rămâneau întinși pe jos. Mai târziu venea cineva din familie să-i ridice. Dacă venea…”
Cerbi STOPAȚI la vamă. ANSA nu a admis pe teritoriul R. Moldova mai multe animale, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă
Rusia pune în pericol MII de zboruri civile. Incidentele ar fi avut loc inclusiv în R. Moldova