Lilian Carp: „Nistor Grozavu a fost loial primarului Chirtoacă, dar acum reprezintă interesele PD”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Viceprimarul Nistor Grozavu, eliberat din arest la domiciliu și cercetat sub control judiciar, care este gata să ia conducerea Primăriei Chișinău, după ce săptămâna trecută instanţa l-a suspendat din funcţia de primar pe Dorin Chirtoacă, învinuit într-un dosar al parcărilor cu plată din municipiul Chişinău, a fost mereu loial edilului, acum însă acesta reprezintă interesele PD în Primărie. De această părere este deputatul liberal Lilian Carp.

„Domnul Grozavu a fost loial primarului Chirtoacă, dar acum reprezintă interesele PD. Nu ştiu cum se explică această metamorfoză, deoarece există semnătura lui Gamreţchi şi a lui Grozavu pe contractul cu parcările cu plată. Ei sunt persoane responsabile pentru acel contract, dar ei sunt în libertate, iar Chirtoacă este în arest la domiciliu”, a declarat Carp în cadrul unei emisiuni de la Unimedia.

Totodată, deputatul a declarat că PD încearcă să pună presiune pe primarii suburbiilor din Chişinău. „PD conduce capitala şi Republica Moldova. Acum vedem că se fac presiuni şi asupra primăriilor care se află în suburbiile Chişinău”, a adăugat Carp.

De menţionat că, Grozavu afirmă că este gata să înceapă negocierile cu fracțiunile municipale, pentru a desemna cât mai curând o persoană care va lua locul lui Chirtoacă.

„Voi discuta cu fracțiunile, fiindcă, în caz că fracțiunile nu doresc o persoană sau alta, nu va fi conlucrare. Și nu este bine să te impui nedorit. Dacă se va dovedi că fracțiunile nu vor avea nimic împotrivă până la adoptarea unei decizii definitive, sigur că nu o să plec fără să mă uit în urmă”, a declarat Nistor Grozavu.

În cazul în care viceprimarul nu ar fi dorit să preia conducerea capitalei, Consiliul Municipal Chișinău urma să se convoace în decurs de cinci zile pentru a numi o perosană care să asugure interimatul funcției de primar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...