(foto) 65 de tinere din 13 regiuni ale Moldovei au creat aplicații și și-au dezvoltat abilitățile IT la o nouă ediție GirlsGoIT

it9
Foto: UN Women Moldova

Cea de-a treia ediție a taberei de vară „GirlsGoIT”, dedicată fetelor interesate de domeniul IT s-a încheiat cu prezentarea proiectelor realizate. Lucrările finale vin să demonstreze cunoștințele acumulate pe parcursul a 10 zile la cursurile specializate pe care le-au urmat: programare web, imprimare 3D și robotică.

Prin urmare, cele 65 de tinere, cu vârste cuprinde între 16 și 20 de ani, care provin din 13 regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, au realizat aplicații web utile și și-au dezvoltat abilitățile IT, dar și deprinderile necesare pentru a putea preda la un nivel începător cele învățate.

Photo Credit: UN Women Moldova
Photo Credit: UN Women Moldova

Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: „Principiul GirlsGoIT este de a abilita tinerele în domeniul IT și a le transforma în ambasadoare ale tehnologiilor, astfel ca ele să transmită mai departe în comunități tot ce au învățat la tabără. Ambasada Suediei sprijină inițiative precum „GirlsGoIT” pentru că oferă fetelor din Republica Moldova șanse egale, oportunitatea de a învăța, de a se afirma și de a deveni lideri în comunitățile lor”.

Julie Stufft, Șef Adjunct al Misiunii Statelor Unite la Chișinău: „Acum câteva decenii foarte multe poziții erau dominate de bărbați, iar femeilor le era practic interzisă practicarea anumitor meserii. Iată că lucrurile se schimbă rapid și tot mai multe fete și femei dețin funcții de leadership. Or aceasta e ceea ce am înțeles noi din cercetări – că pentru ca o țară să se dezvolte rapid, este nevoie ca o masă critică de femei să fie lidere. Tabăra de vară „GirlsGoIT” este o inițiativă extraordinară de a orienta potențialul fetelor spre cariere în domeniul tehnologiei și este o șansă pentru ca tinerele să obțină cunoștințe tehnice, astfel încât să fie pregătite să facă față cerințelor de pe piața muncii”.

Photo Credit: UN Women Moldova
Photo Credit: UN Women Moldova

Participantele la tabără au format  mai multe grupuri și au dezvoltat câte un proiect specific cursului pe care l-au urmat.

  • Programare Web (Basic and Advance Web Development Track) – participantele au fost împărțite în două grupuri astfel încât tinerele să acumuleze abilități de lucru în grup. Rezultatul principal al acestui program a fost crearea de la zero a platformei web a programului GirlsGoIT utilizând limbajele HTML, CSS, Milligram, Python și Django. Cu ajutorul acestui site, participantele vor putea promova programul, dar și educația STEM în regiunile din care provin.
  • 3D Printing Track – la acest curs au participat 15 fete care au fost coordonate de Atelier99 – un centru de resurse specializat în tehnologie și design pentru industriile creative. Astfel fetele au dezvoltat conceptul, au modelat și impriamat un mecanism complex utilizând aplicațiile 3D.
  • Robotics Track – 14 tinere au urmat cursul de robotică, ce a fost desfășurat în colaborare cu Universitatea Tehnică din Moldova. Participantele au programat doi roboței NAO să danseze și să întrețină o discuție.

Scopul taberei de vară „GirlsGoIT” este de a populariza domeniul IT în rândul fetelor și de a le inspira să-și aleagă o carieră în acest domeniu, pentru a-și extinde oportunitățile de angajare în economia digitală. După încheierea programului, participantele sunt încurajate să devină ambasadoarele programului în regiunile lor și să-și împărtășească cunoștințele cu membrii comunității astfel inspirând și alte fete să dobândească abilități în domeniul tehnologiilor.

Tabăra de Vară „GirlsGoIT” aflată la cea de-a treia ediție s-a desfășurat în perioada 21-30 iulie. Programul „GirlsGoIT” a fost lansat în 2015 și își propune abilitarea tinerelor din Moldova în domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică). Platforma „GirlsGoIT” este prezentă în 11 regiuni ale Republicii Moldova.

Programul „GirlsGoIT” este susținut de Biroul de cooperare elvețian din Moldova, UN Women Moldova, Ambasada Suediei, USAID, Google RISE Awards, Spark Research Labs, Moore Stephens KSC și TEKEDU. Partenerii taberei de vară „GirlsGoIT” sunt DAS Solutions, FFW Agency, Moldcell, și Mixbook. Partenerii atelierelor desfășurate în cadrul celei de-a treia ediția a taberei de vară sunt Atelier 99 și Universitatea Tehnică din Moldova (UTM).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente