Jefuiau apartamente de lux, de unde au furat bunuri de 10 milioane lei. Schema pusă la cale de trei bărbaţi// VIDEO

Oamenii legii au destructurat o grupare infracțională specializată în furturi din locuințe. Membrii acesteia au jefuit circa locuințe de lux de pe teritoriul municipiului Chișinău, de unde au sustras bunuri de peste 10 milioane de lei.

Membrii grupului infracțional s-au dovedit a fi trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 ani şi 33 ani, originari din Ucraina şi regiunea transnistreană.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că timp de o lună bănuiții închiriau o casă cu două nivele în Chişinău şi organizau pătrunderi în mai multe apartamente, de unde furau bijuterii din aur, mijloace bănești, icoane şi obiecte de cult, arme de foc și alte bunuri de preț.

Totodată, membrii grupării aveau o schemă bine determinată, fiecare având rolul său.

După ce identificau apartamentul pe timp de noapte studiau lacătul pentru stabilirea metodei eficiente de deschidere și, totodată, instalau camere video camuflate, prin intermediul cărora monitorizau timpul plecării și revenirii la domiciliu a proprietarilor.

La fel, membrii grupării foloseau metode tehnice avansate pentru dezactivarea sistemelor de alarmă instalate în locuinţe.

Astfel, grație acțiunilor speciale de investigație, forțele de ordine au reținut în flagrant membrii grupului criminal, în timp ce au pătruns în două apartamente din bd. Ştefan cel Mare.

În urma percheziţiilor efectuate în automobil şi în locuința de lux din capitală, pe care aceștia o închiriau, au fost depistate şi ridicate mai multe bunuri furate anterior din apartamente, la fel au fost depistate și ustensilele (confecționate la comandă în orașul Odessa), folosite de către suspecți la deschiderea lacătelor.

De menționat că un membru al grupului criminal este unul dintre cei mai buni specialiști din lumea interlopă în deschiderea lacătelor de uși și safeuri de orice tip. Acesta își desfășura activitatea ilegală pe tot spațiul țărilor membre CSI, fiind solicitat de mai multe grupări criminale.

Toți membrii grupului au antecedente penale, având săvârșite mai multe spargeri de locuințe de lux de pe teritoriul Federației Ruse și Ucraina, dar de fiecare dată reușeau să scape de oamenii legii.

Bănuiții sunt arestați pe un termen de 30 de zile, dacă vor fi găsiți vinovați riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 până la 12 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.