Armata Chinei a marcat 90 de ani printr-o mare paradă militară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

China a marcat duminică 90 de ani de existenţă a Armatei sale Populare de Eliberare printr-o mare paradă militară, care a avut loc în imensa sa bază militară Zhurihe, aflată la circa 400 km nord de Beijing.

Parada a fost urmărită de la tribună de către preşedintele ţării, Xi Jinping.

Sute de vehicule, blindate şi rachete, precum şi mii de soldaţi au defilat departe de public.

Ea a fost transmisă de către televiziunea naţională.

Media străine nu au fost invitate pentru a transmite despre eveniment.

Defilarea a fost survolată de elicoptere care au format cifra ”90” pe cer, fiind urmate de avioane de luptă.


Într-un discurs rostit în faţa trupelor, preşedintele Xi Jinping a făcut apel la armată să urmeze ”direcţia absolută” a partidului comunist chinez şi să fie gata ”să învingă orice invadator” potenţial.

”Lumea nu este în întregime în pace şi pacea trebuie salvgardată. Mai mult ca în oricare alt moment din istorie, trebuie să clădim o armată a poporului puternică”, a spus preşedintele chinez.

Armata chineză este cea mai mare din lume în termeni de efective: două milioane de oameni sub drapel.

Din punct de vedere al bugetului, ea se află pe locul al doilea în lume, cu mult în urma celei americane, dispunând de un buget de 143 miliarde de euro pentru 2017, în creştere cu 7 la sută faţă de anul trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...