Moleculă esenţială vieţii descoperită în atmosfera lui Titan, satelitul natural al lui Saturn

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Savanţii au descoperit un tip de molecule care reprezintă o „cărămidă” a compuşilor organici complecşi care fac ca viaţa să fie posibilă. Descoperirea a fost realizată cu ajutorul sondei Cassini a NASA şi ESA, făcând din Titan o ţintă importantă pentru viitoarele cercetări cu privire la existenţa vieţii extraterestre, scrie Daily Mail.

Aceste molecule sunt vitale pentru apariţia altor molecule mai complexe, iar savanţii susţin că prezenţa acestora pe Titan sugerează că un proces despre care se credea că există numai în spaţiul interstelar este de fapt unul universal.

Atmosfera de pe Titan este complexă şi abundă în azot şi metan, conform ESA. În atmosfera superioară, aceşti compuşi sunt influenţaţi de energia solară şi de particulele din magnetosfera lui Saturn, permiţând astfel apariţia reacţiilor între azot, hidrogen şi carbon.

Deşi se crede că moleculele mai mari pierd în altitudine, ajungând la suprafaţa satelitului, nu se ştie cum aceste simple molecule de la altitudini mari devin mai complexe în straturile inferioare ale atmosferei.

Dar, în noul studiu realizat cu ajutorul datelor de la spectrometrul cu plasmă al sondei Cassini (CAPS), savanţii au descoperit un tip de molecule încărcate negativ despre care se credea că nu pot exista în atmosfera lui Titan.

Aceste molecule sunt extrem de reactive şi pot duce uşor la formarea unor noi compuşi chimici.

Utilizând aceste date colectate de Cassini la altitudini de 950-1300 de kilometri, cercetătorii au identificat ceea ce este cunoscut sub numele generic de „lanţuri anionice de carbon”, compuşi chimici cu încărcătură negativă, sau „cărămizile” care creează molecule mai complexe şi care au dus la apariţia vieţii pe Terra.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...