Desenul cu dimensiuni de 29 x 22 de centimetri, care a avut preţul de pornire de 9.000 de dolari, a fost licitat de mai multe ori până la oferta finală prezentată de noul proprietar, al cărui nume nu a fost dezvăluit, potrivit site-ului casei de licitaţii cu sediu în Los Angeles.

Autorul a trasat în câteva linii simple cu marker auriu silueta oraşului New York, în care apare strălucind în centru somptuoasa Trump Tower, în loc de mai celebrele Empire State sau clădirea Chrysler.

Opera este produsul unui eveniment caritabil, la care Trump a asistat în 2005, şi care s-a menţinut în condiţii bune până în prezent, deşi este uşor pătată în partea din dreapta.

Potrivit casei de licitaţii, care a realizat vânzarea, există un număr foarte mic de astfel de desene semnate de actualul preşedinte, lucru pe care l-a calificat drept "extrem de rar".