BAC 2017. Adunarea fizicienilor a hotărât: „Decizia de reevaluare a testelor de la BAC-ul de fizică a fost pripită și nefondată”

Bac2017 (54)

Testele de Bacalaureat de la fizică din acest an au adus multe dispute, dezbaterile pe marginea acestora au ajuns de la instituțiile de învățământ până în Guvern. După ce mai mulți membri ai comisei de evaluare și-au exprimat opinia, dar și după reevaluarea testelor și majorarea cu un punct pentru 54 de candidați, a fost creată o adunare a fizicienilor, care au votat unanim pentru faptul că „decizia de reevaluare a testelor candidaților care au susținut BAC-ul la fizică a fost pripită și nefondată”.

Din adunarea fizicienilor au făcut parte 26 de persoane, dintre care 2 academicieni AȘM, 1 membru-corespondent AȘM, 6 doctori habilitați și 14 doctori în științe fizico-matematice, 1 cercetător științific și 2 profesori de liceu.

În urma discuțiilor au fost decise mai multe puncte, care se rezumă la un singur rezultat: testele de fizică din acest an au corespuns curriculei și programei de BAC, iar faptul că acestea au fost reevaluate a fost o decizie pripită.

Mai jos vedeți toate punctele decise de adunarea fizicienilor:

Reamintim că examenul la fizică din această sesiune de bacalaureat a stârnit multe discuții, iar acestea s-au revărsat ca pe o masă de ping pong pe platforma noastră. După publicarea rezultatelor examenelor la BAC, mai mulți profesori au înaintat o scrisoare Ministerului Educației din Republica Moldova prin care au cerut ca anumiți itemi din cadrul examenului să fie anulați și să se ofere la aceștia punctaj maxim elevilor. Ulterior, apelul a fost repetat și de către elevii liceului „Orizont” care și-au motivat acțiunea prin faptul că în teste s-ar fi strecurat erori.

O reacție la aceste acțiuni a venit și de la președintele Comisiei republicane de evaluare a lucrărilor de Bacalaureat la fizică, Viorel Dușciac, și din nou, de la profesorii de fizică. „S-a anunţat că Parlamentul creează o comisie pentru a studia situaţia. Doresc şi eu să stau de vorbă cu membrii acestei comisii. Cunosc situaţia în amănunte, pe dinăuntru şi pe dinafară, în detalii, la concret şi cum s-a derulat în timp. Dar cred că nu voi fi invitat la astfel de discuţii. Probabil voi fi considerat incomod şi trecut în lista acestora”, a declarat pentru #diez Viorel Dușciac.

Ulterior, un membru al Comisiei de evaluare și-a exprimat opinia pe un blog, menționând că „asistăm mai degrabă la o reglare de conturi decât la o discuţie obiectivă şi constructivă despre examen.”

Ulterior, premierul Pavel Filip a solicitat crearea unei comisii speciale pentru investigarea examenului la fizică. Săptămâna trecută, viceministra Educației,  Lilia Pogolșa, a fost audiată în Parlament.  Potrivit sursei, unii itemi de la fizică au fost formulați greșit din cauza traducerii mot a mot din limba rusă.

Vedeți aici cum arată testele la fizică și baremele de corectare.

Taguri: #BAC 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente