18:34:20 25.04.2024
Stiri

Sute de cetățeni SUA trebuie să plece din Rusia. Replică dură a Moscovei la sancțiunile americane

Știri 29.07.2017 09:03 Vizualizări2280 Autor: Ziarul National


Sute de cetățeni SUA trebuie să plece din Rusia. Replică dură a Moscovei la sancțiunile americane sursa: google.ro

Rusia a ordonat Statelor Unite să îşi reducă personalul diplomatic din ţară şi a confiscat o vilă şi mai multe depozite de la Moscova aparţinând Washingtonului, în replică la votul din Senat prin care au fost adoptate sancţiuni suplimentare vizând-o, relatează agenția Bloomberg.

Sute de membri ai personalului misiunilor diplomatice ale SUA din Rusia vor trebui să-și facă bagajele și să plece. Agenția rusă citează surse sub acoperirea anonimatului. „Vorbim nu de zeci, ci de sute de membri ai personalului tehnic și diplomatic care lucrează pentru misiunile diplomatice din Rusia”, a declarat sursa respectivă.

Potrivit ultimatumului dat de Moscova, unii diplomați vor trebui să părăsească Rusia în maximum o lună.

„Adoptarea unei noi legi privind sancţiunile arată, cu certitudine, că relaţiile cu Rusia au devenit ostaticele luptei politice interne din SUA”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, prin care sunt anunţate sancţiunile.

„Cele mai recente evenimente arată că, în cercuri binecunoscute din Statele Unite, rusofobia şi un curs către o confruntare deschisă cu ţara noastră au preluat controlul”, se adaugă în comunicat.

Rusia a ameninţat că va expulza diplomaţi şi va confisca proprietăţi încă din decembrie, când Washingtonul a cerut unui număr de 35 de diplomaţi ruşi să părăsească SUA, în urma presupusei interferenţe ruse în alegerile prezidenţiale.

Senatul american a votat, joi, cu 98 de voturi pentru şi două împotrivă, impunerea de noi sancţiuni Rusiei, Iranului şi Coreei de Nord, în pofida obiecţiilor Casei Albe. Cum Camera Reprezentanţilor a aprobat proiectul de lege la începutul săptămânii, tot cu o majoritate covârşitoare, textul va fi trimis preşedintelui Trump pentru a fi promulgat. Un consilier de la Casa Albă a declarat că preşedintele şi-ar putea exercita dreptul de veto asupra legislaţiei, pentru a impune condiţii. Pe de altă parte, un veto prezidenţial poate fi depăşit cu votul a două treimi dintre membrii Camerei Reprezentanţilor şi ai Senatului.

Sancţiunile au fost stabilite pentru a pedepsi Rusia pentru anexarea Crimeii, în 2014. Însă dezbaterea pentru extinderea acestora a avut loc pe fundalul unei anchete în curs privind presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016.

Trump a respins în mod repetat existenţa oricărei implicări ruse în alegeri în ajutorul său.

Sursa: news.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md