Primarul Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție

Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcția de primar al municipiului Chișinău până la emiterea unei sentințe definitive. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Asifel, instanța de judecătă a admis integral solicitarea procurorului de a-l suspenda din funcție pe primarul capitalei Dorin Chirtoacă. Hotărârea este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

Mă așteptam la o asemenea decizie. Se vedea de ieri o presiune enormă din partea Procuraturii. Pe mine mă interesează să se afle adevărul. Noi vom contesta această decizie“, a declarat Dorin Chirtocă după pronunţarea hotărârii.

Tot astăzi edilul a declarat presei că nu se va întoarce la primărie până la pronunţarea unui  verdict pe această chestiune- dacă va fi achitat se va întoarce cu fruntea sus, iar dacă va fi condamnat pe nedrept, atunci în mod automat nu mai va mai putea intra.

După suspendarea din funcție a primarului, atribuțiile acestuia vor fi îndeplinite de către un viceprimar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.