(foto) Aproape de inaugurare. Cum arată prima școală internațională din Moldova

Heritaj colaj

Lucrările de amenajare sunt pe ultima sută de metri, iar uşile instituţiei deja sunt deschise pentru înscrierile pentru anul de studii 2017-2018. Care este conceptul şi imaginea primei şcoli internaţionale din Republica Moldova?

Școala Internațională „Heritage” va fi o instituție de învățământ modernă, cu programe de studii naționale și internaționale, în învățământul primar, gimnazial și liceal. „Heritage” își va desfășura activitatea în baza programului național de studii, dar le va permite, de asemenea, elevilor să obțină o calificare internațională. Cu ajutorul acestui sistem elevii studiază discipline în limba maternă și în limba engleză, ceea ce le va asigura o diplomă națională, precum și una de nivel internațional.

Elevii claselor a 12-a, pe lângă examenele de absolvire a liceului, vor susține și International General Certificate of Secondary Education (IGCSE), cerut de universități din întreaga lume.

O altă deosebire a școlii „Heritage” este folosirea unui nou tip de sistem, care înlocuiește catalogul tradițional. SIMS este platforma care facilitează lucurul profesorilor în interacțiunea acestora cu părinții. Profilul fiecărui elev va putea fi vizualizat de către părinți și profesori, acolo fiind înscrise notele, absențele și comentariile cadrelor didactice.

Pe lângă disciplinile studiate obligatoriu, elevii pot alege practicarea unor activități extracuriculare. În acestea se includ limbile străine, clubul voluntarilor, sporturi, club de artă dramatică, dans, interpretare vocală și corală, arta fotografică, LEGO education, educație STEM, șah și gimnastică.

Lucrările de construcție pentru sediul Școlii Internaționale „Heritage” au fost inițiate în luna noiembrie 2016, iar activitatea instituției va demara odată cu începutul anului de studii, la 1 septembrie 2017. Școala dispune de sală de sport, cantină, săli de muzică, dans și teatru, terenuri de fotbal, baschet, volei, laboratoare de fizică și chimie, care urmează să fie amenajate cu ustensile.

18

Suprafața totală de construcție este de aproximativ 7 500 de metri pătrați, iar capacitatea instituției de învățământ de 450 de copii, cu o echipă de profesori și personal administrativ în număr de 100 de persoane. Valoarea totală a investițiilor în cadrul proiectului se ridică la 10 milioane de euro.

Taxele de înregistrare pentru elevii cu cetățenie din Republica Moldova sunt de 250 de euro, iar taxa anuală de școlarizare – 4000 de euro. Alte taxe includ alimentarea (micul dejun și prânzul) – recomandat, uniforma școlară și sportivă- obligatoriu, materiale de studiu – obligatoriu și transport – opțional. Costul examenelor la limba engleză, susținute de elevii treptelor gimnaziale și liceale, de asemenea, vor fi acoperite de către părinți.

Sălile de sunt dotate cu echipament pentru 24 de persoane, însă numai 22 de elevi vor fi pe listele fiecării clase. Celelalte 2 locuri sunt preconizate pentru elevii bursieri.

Informația despre burse încă nu este exactă, directoarea școlii, Bogdanka Adamu, spune însă că acestea vor fi oferite familiilor vulnerabile, celor de la case de copiii, școlarilor cu dezabilități și altor categorii de elevi. Detaliile exacte despre burse vor fi anunțate mai târziu.

În acest an, elevii vor fi testați pentru nivelul de cunoaștere a limbii engleze, însă acest test nu va influența șansele copilului de a fi admis, ci va ajuta profesorii să-i repartizeze corespunzător pe niveluri de cunoaștere a limbii. Anul viitor însă, va fi introdus un examen la limba engleză pentru toți doritorii de a deveni viitori elevi.

Lucrările asupra clădirii vor fi finisate în curând, iar profesorii sunt deja instruiți despre particularitățile noii școli și a sistemelor de lucru ale acesteia. Viitorii elevi sunt în curs de testare.

25

23

 

 

Școala își va deschide oficial ușile la 1 septembrie 2017, pentru a întâmpina prima sa generație de elevi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Liuba Țobenco
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente