MAE de la Bucureşti confirmă: Avionul vicepremierului rus Dmitri Rogozin nu a primit autorizaţia de a survola România

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti confirmă că autorităţile s-au opus ca avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, să survoleze România. Aeronava a aterizat vineri după-amiază pe Aeroportul din Minsk, în capitala Belarusului, potrivit datelor site-ului FlightRadar24.com, scrie Mediafax.

Cel mai probabil, avionul oficial rus are nevoie de realimentare cu carburant, înainte de a continua drumul spre Moscova.

Avionul care îl transporta pe Rogozin nu a putut ajunge în Republica Moldova, pentru că nu a primit autorizaţia de a survola ţara noastră, au anunţat anterior un site de monitorizare a traficului aerian şi surse citate de presa moldoveană.

“Nu avem o confirmare, dar Cursa S7157, de la Moscova spre Chişinău, probabil a primit interdicţie de survolare a spaţiului aerian al României, deoarece la bord se află vicepremierul rus, Dmitri Rogozin”, a transmis site-ul de profil Flightradar24.com.

Avionul lui Dmitri Rogozin a survolat Belarus, Polonia, Slovacia şi Ungaria, dar probabil că acum va reveni în Rusia.

De notat că activiști civici, veterani de război și membrii Asociaţia Obşteasşti “Onoare, Demnitate şi Patrie” au protestat pe Aeroportul Internațional Chișinău împotriva vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin.

Dmitri Rogozin urma să participe împreună cu Igor Dodon la o ceremonie de la Tighina, consacrată împlinirii a 25-a de la crearea trupelor de pacificare din stânga Nistrului.

Un deputat rus și mai mulți artiști din Federația Rusă au fost opriţi joi, pe Aeroportul Chişinău, să intre în Republica Moldova. Aceştia urmau să plece la Tiraspol, pentru a participa la manifestaţiile menţionate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.