Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.07.2017

Pavel Filip: Reforma Guvernului nu trebuie să afecteze implementarea Agendei de Asociere RM-UE

Pavel Filip: Reforma Guvernului nu trebuie să afecteze implementarea Agendei de Asociere RM-UE

Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană (CGIE) s-a întrunit într-o ședință, prezidată de Premierul Pavel Filip, în care au fost analizate rezultatele realizării Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (PNAA) în primul semestru al anului curent.
 
Prim-ministrul a solicitat membrilor Executivului să rămână concentrați pe implementarea angajamentelor asumate de țara noastră în fața Uniunii Europene și să respecte termenii stabiliți de realizare a acțiunilor. „Reforma Guvernului nu trebuie să afecteze implementarea Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Din contra, trebuie să fim mai organizați și să avem rezultate mai bune”, a subliniat Pavel Filip.
 
Rezultatele implementării PNAA în primul semestru vor fi reflectate în raportul care urmează a fi publicat săptămâna viitoare de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
 
În cadrul şedinţei s-a discutat, de asemenea, despre valorificarea cotelor de export a produselor moldoveneşti pe piaţa UE. Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, pe parcursul primelor cinci luni ale anului curent, cota exporturilor Republicii Moldova pe piața europeană a fost de aproximativ 63 % din volumul total al acestora. La unele categorii de produse cotele de export oferite țării noastre au fost deja valorificate și s-a solicitat majorarea lor.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus