Pentru anul trecut, soţii Duca declară venituri foarte mari. În declaraţia de avere şi interese personale, preşedintele AŞM pentru anul 2016 menţionează că el şi soţia au avut venituri totale în valoare de peste un milion 404 mii de lei.

Maria Duca declară un venit total de peste jumătate de milion de lei, iar Gheorghe Duca  - de peste 800 de mii de lei. Pe lângă activităţile didactice şi ştiinţifice din ţară, preşedintele AŞM a primit venituri şi din afara ţării: de la Universitatea Changdu din China a ridicat o mie de dolari, iar în calitate de membru de onoare al Academiei Române a primit o indemnizaţie în valoare de 36 144 de lei româneşti, sumă echivalentă cu peste 173 de mii de lei.
Atât Maria Duca, cât şi Gheorghe Duca au ridicat anul trecut şi câte o indemnizaţie de academician în valoare de 48 de mii de lei.

Şi în declaraţia de avere pentru anul 2015 Gheorghe Duca şi soţia sa, Maria Duca, rectoră la Universitatea AŞM, au avut venituri de peste un milion 436 de mii de lei şi peste şase mii de euro, sumă ce ar echivala cu aproximativ 72 de mii de euro. Majoritatea banilor au fost obţinuţi din salarii, dar şi din activităţi didactice şi ştiinţifice.

Tot în anul 2015, familia Duca a cumpărat o vilă în oraşul Borsec din judeţul Harghita, imobil situat pe strada Aleea Rotundă. Vila „Tinette”, cum este înregistrat acest imobil în actele oficiale, are o suprafaţă totală de 658 de metri pătraţi, împreună cu terenul aferent casei.

Maşină de 38 de mii de euro

Dacă acum doi ani soţii Duca au investit bani într-o vilă luxoasă din Borsec, în acest an familia a indicat că are în folosinţă o maşină nouă. Este vorba despre un autoturism de model Hyundai Santa Fe, în valoare de 38 de mii de euro. Tot în declaraţie este specificat că Gheorghe Duca a vândut autoturismul pe care îl avea anterior, Hyundai Tucson (anul fabricaţiei - 2011), cu suma de 345 de mii de lei. Prin intermediul serviciului de presă al AŞM, Gheorghe Duca a precizat că maşina nouă încă nu este achitată integral. ”Am utilizat opţiunea „trade-in” a unei companii pentru a schimba automobilul vechi pe cel actual. În acest schimb achit diferenţa de preţ stabilită de companie printr-un contract de leasing”, a precizat demnitarul.

Acasă cu maşina AŞM


Maşina AŞM, parcată mai la deal de casa unde locuieşte Gheorghe Duca

La capitolul bunuri imobile, Gheorghe Duca le indică pe aceleaşi ca şi în anul precedent: vila din Borsec, o casă în satul Suruceni din raionul Ialoveni, dar şi casa luxoasă din oraşul Chişinău. Casa din Chişinău se află pe strada Valea Decescu din sectorul Centru al capitalei şi este împrejmuită de un gard înalt de culoare albă, după care abia de se zăresc pereţii imobilului.

Potrivit datelor cadastrale, soţii Duca au intrat în posesia acestui imobil în anul 2008, dar l-au înregistrat la Cadastru abia în anul 2013. Datele cadastrale mai arată că imobilul are o suprafaţă de circa 185 de metri pătraţi şi un garaj de peste 36 de m.p.

Casa în care locuiesc soţii Duca