Ce spune legea cu privire la studenții de la Medicină care refuză să meargă la muncă după cum au fost repartizați

23766693455_d14bf75dac_k
Foto: simbol/diez.md

Drepturi, dar și obligații! Pe rețelele de socializare, mai mulți absolvenți de la Medicină se arată revoltați de faptul că Ministerul Sănătății i-ar fi acționat în judecată pe motiv că nu s-au angajat în spitalele în care au fost repartizați.

Astfel, potrivit documentului semnat de viceministrul, Oleg Creciun, studenții trebuie să restituie 235.000 lei.

De cealaltă parte, pe lângă drepturi, absolvenții la Medicină au și obligații. Iată ce spune Hotărârea de Guvern nr. 1396 din 24.11.2003 cu privire la instruirea medicilor şi farmaciştilor rezidenţi şi plasarea în câmpul muncii a tinerilor specialişti.

a) după absolvirea rezidenţiatului să activeze cel puţin trei ani conform repartizării Ministerului Sănătăţii;

b) în cazul în care tânărul specialist va fi exmatriculat pe parcursul studiilor sau după absolvire nu va respecta stipulările contractului semnat, acesta este obligat să restituie integral cheltuielile pentru instruirea universitară, din contul bugetului de stat, şi postuniversitară în volumul calculat de Ministerul Sănătăţii.

Guvern lege

Menționăm că, absolvenții studiilor de rezidențiat au fost repartizați în câmpul muncii, în perioada 17-20 iulie 2017. Mai mult de jumătate dintre ei au primit bilete de trimitere în instituțiile medicale din zonele rurale. Cei mai solicitați în raioane au fost medicii de familie, medicii interniști și reanimatologii.

245 de absolvenți ai studiilor de rezidențiat au fost repartizați în instituțiile medicale din raioane. Dintre aceștia, 41 sunt medici de familie, 27 – medici interniști, 25 – specialiști în sănătate publică, 19 – anesteziologi și reanimatologi, 15 – chirurgi, 15 – obstetricieni -ginecologi și 9 – neonatologi.

Cei mai mulți medici au fost repartizați în raioanele Orhei (20), Cahul (19), Hâncești (16), Criuleni (15) și Anenii-Noi (11).

Bilete de trimitere în instituțiile medicale din Chișinău au primit 113 medici. În același timp, în Bălți au fost repartizați 22 de absolvenți ai studiilor de rezidențiat.

Repartizarea în instituțiile medicale se face în funcție de locurile vacante, reușitele academice și localitățile de baștină ale absolvenților studiilor de rezidențiat.

În acest an 404 tineri au absolvit studiile de rezidențiat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente