Un om de afaceri, reținut de CNA. Ar fi controlat exportul de fructe și legume în Federația Rusă

Un om de afaceri din capitală a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție. Acesta este vizat într-un dosar de abuz de putere și este bănuit că, acționând în cărdășie cu angajați ai Direcției Chișinău a ANSA, ar fi instituit monopol asupra exportului de fructe și legume în Federația Rusă.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, administratorul SRL-ului ar fi mituit persoane publice în vederea obținerii certificatelor fitosanitare necesare pentru exportul de produse vegetale în Rusia, fără ca marfa să fie supusă controalelor necesare. Totodată, contra unor sume de bani, agentul economic ar fi acționat în calitate de intermediar în eliberarea certificatelor altor producători agricoli.

Astfel, au fost efectuate mai multe percheziții în biroul de serviciu și la domiciliu omului de afaceri, dar și la Direcția Chișinău a ANSA. Astfel, la ANSA au fost depistate și ridicate ștampila și facsimilul SRL-ului solicitant de certificate fitosanitare, dar și scrisori electronice private despre cum certificatele erau eliberate în lipsa controalelor legale la depozitul neautorizat.

La domiciliul și sediul agentului economic au fost găsite acte pregătite pentru a fi transmise contra plată producătorilor agricoli, ca aceștia să poată realiza exportul, dar și corespondență privată cu angajați ai ANSA și Serviciului Vamal.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, agentul economic au fost reținuți pentru 72 de ore. În privința angajaților ANSA, investigațiile continuă.

O cauză penală pe abuz de serviciu a fost pornită pe acest caz. Acest gen de infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 1350 la 2350 unități convenționale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Dosarul este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.