În aceste condiţii, specialiştii avertizează că intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală, iar rapiditatea în ce priveşte stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului – pot salva viaţa bolnavului. Cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicaţia este mai gravă.

„În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greaţă, vomă, diareea, transpiraţia excesivă. După 6 ore – bolnavul poate suferi de cefalee, ameţeală şi agravarea stărilor de vomă. După 72 de ore pot apărea complicaţiile severe hepatice şi insuficienţa renală, ce poate duce la sfârşit letal. Există şi unele ciuperci care devin toxice, când sunt consumate în combinaţie cu alcoolul”, spun medicii.

Pentru prevenirea cazurilor de intoxicaţii cu ciuperci, specialiştii spun că este important să se respecte următoarele reguli:

  1. Ciupercile care nu le cunoaşteţi sau care vă provoacă suspiciune nu face să le consumaţi şi să le degustaţi, mai ales în formă crudă;
  2. Nu procuraţi ciuperci de pe marginea drumurilor de la persoane necunoscute şi din locuri neautorizate;
  3. Nu colectaţi ciupercile, chiar şi cele comestibile cunoscute, din parcurile orăşeneşti, scuaruri, din vecinătatea drumurilor şi căilor ferate, de la gunoişti. Ciupercile acumulează substanţe toxice şi devin necomestibile;
  4. Nu implicaţi în procesul de colectare copiii;
  5. Limitaţi consumul ciupercilor în raţia alimentară a copiilor;
  6. Alegeţi ciupercile culese înainte de preparare;
  7. Nu conservaţi ciupercile în condiţii casnice prin ermetizare.