Concret, Tudose a fost întâmpinat la Chişinău cu trei lucruri.

Mai întâi, o mână întinsă ostentativ către banii pe care România a promis că-i alocă pentru ca „statul moldovean” să nu dea faliment luna viitoare şi, de asemenea, către banii europeni pe care veto-ul României i-ar putea bloca în orice moment.

În al doilea rând, un set de angajamente, din categoria celor neperisabile, reciclabile la orice vizită viitoare („până la anul, sperăm să avem în funcţiune gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău”).

Şi, în al treilea rând, o serie de gesturi lipsite de orice semnificaţie, cum a fost a 718-a rezoluţie prin care Parlamentul de la Chişinău cere, în van, ca şi până acum, „retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Tudose nefiind cu adevărat nici premier, nici om politic, nu a observat bătaia de joc, totuşi, evidentă: în timp ce modificarea, în favoarea pro-ruşilor, a sistemului electoral fusese votată, cu câteva zile înainte de măreaţa sa vizită, cu o largă majoritate, rezoluţia privind retragerea trupelor ruse a avut majoritate de 1 vot. Dacă ar fi fost om politic (iar nu un Zăroni al lui Dragnea), dacă ar fi fost corect informat de cei care i-au organizat vizita (care ar fi trebuit, dacă şi-ar fi respectat jurământul, să-i atragă atenţia asupra semnificaţiei majorităţii de 1 vot),Tudose ar fi înţeles că totul e regie şi că nimeni nu-şi doreşte, la Chişinău, plecarea trupelor ruse. Mai ales că, dacă ar fi dorit-o cu adevărat, ar fi împiedicat aprovizionarea Armatei a 14-a, ceea ce ar fi dus, inevitabil, la plecare.

Ar fi trebuit, de fapt, să înţeleagă că rezoluţia şi angajamentele nu reprezintă decât un spectacol, pus la cale cu un singur scop: să obţină de la el banii României şi ai Europei, în pofida faptului că majoritatea zisă „pro-europeană” şi-a încălcat clar angajamentele faţă de Uniunea Europeană.

Aşadar, vom fi mai săraci, şi noi, şi cetăţenii Republicii Moldova, cu 100 de milioane de euro, care vor merge, indirect, pe căile întortocheate pe care circulă banii peste Prut, în buzunarele oligarhiei. Cauza europeană în Basarabia nu va progresa nici cu un milimetru, iar viaţa bieţilor cetăţeni ai acestui pseudo-stat nu se va îmbunătăţi nici ea nici cu un capăt de aţă.

Dacă avea un dram de simţ politic, Tudose trebuia să se întoarcă imediat la Bucureşti şi să anunţe fără echivoc că banii României nu pot fi daţi fără condiţii. Şi că premierul României nu admite ca ţara noastră, oricât de mică şi de săracă ar fi, să fie umilită de o potemkiniadă ex-sovietică, fie şi una regizată tot de români (cel puţin, după nume şi limba maternă).

Nu în ultimul rând, că statutul noastru, de stat membru al familiei euro-atlantice, nu ne permite să mai cauţionăm un regim oligarhic, care doar mimează dorinţa de integrare europeană, dar, în rest, se simte foarte bine în Asia. Iar, dacă e aşa, e normal să ia banii pentru salarii şi pensii tot din Asia.

Nu se va alege nimic de toate vorbele late rostite pe parcursul vizitei. Gazoductul nu va fi gata, probabil, nici în deceniul următor, şi nici trupele ruse nu vor fi retrase din Transnistria. De la bugetul României se vor cheltui zeci şi zeci de milioane de euro pentru „românii de pretutindeni”, cu toate că aceşti „români” nu se simt, de fapt, români şi nu doresc să revină în Europa. Circul înfiinţat şi organizat de serviciile sovietice în anii perestroikăi va continua să conducă la Chişinău şi să ţină Basarabia cât mai departe de România şi de Europa.

Toate acestea, deoarece, din motive obscure (deşi foarte transparente pentru cunoscători), de chestiunea relaţiilor noastre cu Basarabia se pare că nu răspund, cum ar trebui într-un stat democratic, nişte structuri civile, încadrate cu politicieni civili, care să dea socoteală alegătorilor. Or, cât timp nimeni nu va da socoteală, bugetul României va fi devalizat „patriotic”, ca şi până acum, iar soarta basarabenilor se va juca la ruletă, la Tiraspol...

Răzvan Voncu