Aspectul identitar a fost neglijat programatic, pentru a nu trezi sentimente anti-româneşti la Chişinău, ni se spunea.

Ca atare, începând cu 2009, preşedintele Băsescu şi partidul domniei sale au "adoptat" partidul primului premier post-Voronin de la Chişinău şi au îmbrăţişat fără niciun fel de rezerve ideea sprijinirii Republicii Moldova în eforturile de a deveni candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Traian Băsescu, personal, şi omul său forte de atunci, Vasile Blaga, au legat prietenii suspect de profunde cu Vladimir Filat, noul ţar de la Chişinău.

Deşi multe din informaţiile provenite de dincolo de Prut semnalau în mod credibil cleptocraţia clanului Filat şi corupţia de tip asiatic care se instaura în republică, Traian Băsescu a subordonat toate eforturile diplomatice ale statului român obiectivelor noului oligarh moldovean: astfel, deşi statalismul moldovenist promovat de partidul si apropiatii lui Filat se manifesta repetat în sensul sfidării şi uneori chiar jignirii Bucureştiului, România a continuat sa fie principalul şi singurul avocat al Chişinăului la Bruxelles si la Washington.

Conform zicalei "pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti", regimul Filat a început să manifeste o aroganţă condamnabilă faţă de România şi să nuanţeze tot ceea ce părea evident până atunci: aşa a apărut scandalul manualelor de "istorie integrată" care să înlocuiască "Istoria Românilor", aşa a apărut ideea apropierii diplomatice a Chişinăului de Budapesta, aşa a apărut epopeea "limbii de stat"; nu e greu de altfel sa ne aducem aminte modul în care Filat, proapat aureoleat de vizitele de la Chişinău ale Angelei Merkel si Joe Biden, ii dădea sfaturi obraznice premierului Boc cum "să facă cu creşterea economică"!

Ca răspuns la ambiţiile de prost gust ale cleptocraţiei de pe Bac, statul român a decis să crească miza: a decis să acorde anual 5.000 de burse elevilor şi studenţilor basarabeni în România, a decis să pună în aplicare o procedură simplificată de acordare a cetăţeniei române cetăţenilor Republicii Moldova şi a mai decis să acorde un ajutor nerambursabil de 100 milioane de euro guvernului moldovean.

Ca să ne înţelegem bine: statul român plăteşte anual 20 milioane de euro pentru a şcolariza 5.000 de tineri din Republica Moldova, reducând astfel costurile cu educaţia ale statului de dincolo de Prut; tot statul român a modernizat în Republica Moldova cam 1.000 de grădiniţe (inclusiv cele cu predare în limba rusă sau în "limba găgăuză"), în condiţiile în care acelaşi stat se chinuie să îşi păstreze cele doar 850 de grădiniţe de stat în propria ţară (o ţară de şase ori mai populată decât republica generos alimentată)!

Cetăţenia română redobandită de către aproximativ un milion de basarabeni a permis supravieţuirea economică a Republicii Moldova, datorită remiterilor trimise de către cei care astfel au ajuns să poată munci în Occident, devenind cetăţeni ai unui stat membru UE.

Din cei peste un miliard de euro remiteri ale cetăţenilor moldoveni, cam 40% sunt cele trimise de către cei care muncesc în Vest având cetăţenie română. Adică aproximativ 500 de milioane de euro susţin deficitele de cont curent ale micii republici (o cincime din aceste deficite), datorită cetăţeniei române acordate multor cetăţeni ai Republicii Moldova!

Atunci când o lume întreagă a aflat cu stupefacţie despre "furtul miliardului", adică furtul unui miliard de dolari (într-un stat cu un PIB de doar şapte miliarde de dolari) de către gruparea lui Vladimir Filat, toţi finanţatorii internaţionali ai Republicii Moldova şi-au oprit banii la Prut, stopând orice ajutor nerambursabil şi orice credit destinat micii, dar mult-prea-coruptei republicuţe.

Ei bine, noi nu şi nu, o ţineam înainte ca ne întâlnim în Europa! Ba chiar eternul Vasile Blaga a pus repede la cale o binecuvantare pentru arghirofilul Filat din partea proaspăt alesului preşedinte Iohannis, chiar în mijlocul campaniei electorale moldoveneşti din 2014. Toată lumea civilizată (în frunte cu mult-clamata Angela Merkel) fugea de nefrecventabila oligarhie de la Chişinău, numai Bucureştiul continua să cautioneze regimul respectiv.
Mimând "reforma clasei politice", Chişinăul şi-a trădat ţarul vechi (Filat) si a înscăunat un nou ţar, numit tot Vladimir (simbolic transfer de autoritate semantică) - pe Plahotniuc. Cu această motivaţie la butoniera, Guvernul Ponta a decis să ofere un credit la limita legalităţii de 150 milioane de euro republicii părăsite în sărăcie de către toţi posibilii finanţatori.

Republica Moldova a "tras" deja primele doua tranşe din acest credit (adică peste 100 milioane de euro), prin iuţeala de mâna şi nebăgare de seamă, iar România nu s-a ales cu nimic...

Regimul Plahotniuc a reuşit, datorită creditului românesc sus-menţionat, să supravieţuiască şi să încheie un nou acord cu FMI (creditul "românesc" a fost unicul argument tehnic al noului acord cu FMI) ; în schimb, Plahotniuc a sprijinit destul de indiscret alegerea pro-rusului declarat Igor Dodon ca preşedinte al Republicii Moldova, sfidând Bucureştiul.

Ce a făcut România? A întors şi celălalt obraz pentru palmele simbolice ale noului oligarh chişinăuan, trimiţând rapid un nou ajutor de aproape 100 de microbuze pentru învăţământul moldovenesc "în limba strămoşească, fosta limba de stat, fosta limba noastră".

Plusând, România îl plasează pe europarlamentarul Sorin Moisa (cunoscut ca un om al "sistemului de stat" de la Bucureşti), ca raportor al Parlamentului European în problema controversatului ajutor de 100 milioane de euro, recent direcţionat către Republica Moldova.

Cu alte cuvinte, România plăteşte cuminte instalarea la putere a rusofilului Dodon, ba chiar "premiază" naşterea binomului odios Dodon-Plahotniuc, binom devoalat odată cu votarea noului sistem electoral de către parlamentul de la Chişinău.

Deşi toţi responsabilii europeni l-au avertizat pe oligarhul nemilos de la Chişinău să nu instaureze un regim bazat pe alegeri trucate, alianţa Plahotniuc-Dodon şi-a sfidat finanţatorii şi a schimbat regulile electorale, înfiinţând un sistem mixt, cu colegii uninominale desenate pe placul celor doi, sistem care va aduce la putere, cu majoritate confortabilă, partidul socialiştilor (al lui Dodon), declarat pro-rus, anti-românesc şi anti-european.

Acum să vedem cu ce s-a ales România: a plătit până acum aproape 500 milioane de dolari pentru fanteziile celor doi Vladimiri (Filat si Plahotniuc), a permis compensarea deficitelor Republicii Moldova prin remiterile cetăţenilor români, a fost avocatul care a deschis şi apoi redeschis porţile închise ale Europei si ale FMI pentru oligarhia de la Chişinău.

În schimb, operatorul de gaz, Moldovagaz, a fost preluat de Gazprom, Aeroportul Chişinău a fost preluat de către o firmă rusească, nicio distribuţie de electricitate nu a revenit vreunei firme româneşti, iar Transgaz se chinuie să dopeze cu bani proiectul unei conducte de gaz Iasi-Ungheni-Chişinău care să permită alimentarea republicii cu gaze ieftine româneşti.

Colac peste pupăză, de grădiniţele refăcute cu banii României şi de autobuzele donate de Bucureşti se vor folosi abil socialiştii lui Dodon în efortul de transnistrizare a Basarabiei.

Ai zice că, dupa toate acestea, România năucă s-a trezit. Ei bine, a doua zi dupa votarea la Chişinău a mult-hulitului sistem electoral mixt şi a doua zi după ce cel mai mare partid european (PPE) a cerut oficial blocarea finanţării regimului oligarhic moldovenesc, premierul României, înţeleptul cu fruntea ridată Mihai Tudose, face o vizită prietenească la Chişinău, anunţând vesel continuarea "proiectelor comune".

"O ţară tristă, plină de umor", ne definea moldoveanul de geniu George Bacovia...

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).