Primul scenariu. UE, aşa cum propune PPE, sistează orice suport financiar pentru Republica Moldova. În acest caz, va interveni una din două consecinţe: fie Moldova va ajunge în pragul defaultului (deoarece, cu siguranţă, dacă UE va face acest pas, şi alţi parteneri externi îşi vor revedea colaborarea cu RM), fie actuala guvernare va schimba macazul şi va căuta sprijin în altă parte. Nu este exclus că, împreună cu PSRM, cei din actuala guvernare vor constitui o coaliţie pro-est şi vor schimba vectorul politicii externe (cu scop de supravieţuire politică). Aceasta, desigur, dacă Rusia va putea trece peste supărările şi ofensele pe care i le-a adus actuala guvernare.

Scenariul doi. UE, aşa cum a propus PPE, va revizui Acordul de Asociere cu Republica Moldova. Despre consecinţe putem judeca în baza exemplului Ucrainei. Evenimentele sângeroase de acum câţiva ani au pornit anume de la refuzul fostului Preşedinte ucrainean, Victor Ianukovici de a da undă verde Acordului de Asociere dintre ţara sa şi Uniunea  Europeană. Să nu dea Domnul să treacă şi Moldova prin astfel de tragedie, dar reacţia electoratului pro-european, care îşi doreşte sincer să trăiască într-un stat european, modern, poate fi una imprevizibilă. Mai ales că Acordul de Asociere are şi o importantă componentă economică – Acordul de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător, de aceea se poate de presupus că revizuirea lui va lipsi practic de orice perspectivă mediul de afaceri din Moldova, care şi aşa a fost pus pe brânci de embargourile ruseşti.

Scenariul 3. Cred că este cazul să ne întrebăm dacă UE nu va face şi pasul următor – anularea regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova. Nici nu vreau să mă gândesc ce urmări ar putea fi, căci pentru marea majoritate a cetăţenilor acesta a ajuns să fie cel mai preţios lucru, în condiţiile în care în ţară mor de foame şi nu au nici o perspectivă. Şi nu trebuie să ne facem iluzii că UE se va gândi că astfel va pedepsi nu guvernarea de la Chişinău, ci cetăţenii. UE are suficiente probleme proprii din cauza migranţilor şi a cetăţenilor din diferite ţări beneficiare de regim liberalizat de vize. Nu e exclus că acest pretext favorabil va fi folosit de UE pentru a scăpa de marea durere de cap pe care o reprezintă Republica Moldova. Mai ales că, cel puţin din punct de vedere teoretic, acesta poate fi şi un declanşator al revoltelor populare împotriva guvernării şi un bun pretext pentru UE de a crea premise ca la putere în Moldova să vină forţele pe care le tratează cu încredere.

Acestea sunt scenarii de groază pentru Republica Moldova şi pentru cetăţeni. Să nu dea Domnul să se întâmple, dar, cel puţin din punct de vedere teoretic, nimic nu poate fi exclus.