(doc) Parlamentul cere Rusiei să-și retragă trupele și munițiile de pe teritoriul Moldovei

18_JuliaAutz_Transnistrien
Foto: PC: Julia Autz

Deputații au aprobat, cu 61 voturi Declarația privind retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Socialiștii nu au susținut Declarația și au părăsit sala de ședințe.

Președintele fracțiunii PDM, Marian Lupu, a dat citirii documentului care anunță că staționarea trupelor și întărirea prezenței militare ruse încalcă prevederile constituționale privind independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. Menținerea pe teritoriul țării a unui volum mare de arme, muniții reprezintă o amenințare constantă la adresa stabilități regionale și europene, în general.

Deputații au făcut apel către Federația Rusă să reia și să finalizeze procesul de retragere a trupelor și munițiilor sale din estul Moldovei.

De asemenea, ei se adresează organismelor internaționale și către toate statele lumii să susțină inițiativa de păstrare a suveranității, independenței și integrității teritoriale a Moldovei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente