Un cutremur puternic a zguduit Turcia şi Grecia

Un cutremur de magnitudine 6,7 a fost înregistrat în noaptea de joi spre vineri în apropiere de oraşul Bodrum în sud-vestul Turciei, a anunțat Institutul geologic american (USGS). Seismul a făcut doi morți, iar cel puțin 200 de persoane au fost rănite.

Seismul s-a produs la zece kilometri sud de stațiunea Bodrum şi la 16 kilometri nord-est de Kos, la o adâncime de doar zece kilometri.

Totodată, în urma seismului, numeroase clădiri s-au prăbușit, iar pe insula Kos valurile provocate de seism au adus mai multe crengi de copaci și noroi. De asemenea, în cartierul Gumbet, din Bodrum, mai multe magazine au fost avariate de tsunamiul de mici dimensiuni.

Potrivit autorităţilor turce, cutremurul a fost urmat de peste 20 de replici, iar acestea ar putea continua. În Turcia nu s-au înregistrat decese.

Grecia şi Turcia se află într-o zonă predispusă la seisme. Peste 600 de oameni au murit în octombrie 2011, în provincia Van din estul Turciei, în urma unui seism cu magnitudinea 7,2. În 1999, două cutremure au provocat moartea a 20.000 de oameni în nord-vestul ţării.

Foto: AP

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.